Poezie
viitorul compus
...
1 min lectură·
Mediu
în fibrele fiecărui copac există o carte
o voi deschide și o voi citi
ca și cum ramurile lui mă vor mai umbri
încă o dată
o voi citi făcîndu-mă părtaș uciderii lui
securea ochilor mei îl va doborî încet
pagină cu pagină
în cristalele fiecărei pietre așteaptă o casă
va fi locul în care mă voi odihni
ca într-o peșteră vinovată de geometrie
în fiecare colț
voi atinge rănile stîncilor măcinate în var
mîinile mele vor smulge lutului ultima vlagă
cărămidă cu cărămidă
în pîntecul fiecărei femei înmugurește un copil
îi voi întinde mîna și el va fi semenul meu
ca și cum ea ar mai cînta același cîntec de fecioară
întotdeauna
îi voi spune adevărul despre naștere și moarte
învățăturile mele vor tăia acest cordon ombilical
cuvînt cu cuvînt
în ziua aceea
copilul va citi în casă o carte
093700
0

iata cum zici tu:
îi voi spune adevărul despre naștere și moarte
și iata cum as zice eu:
îi voi spune adevărul despre viață
Nu e o sugestie, e lectura mea.
Devii meditativ pe esențe, imi place.
peruzele somnoroase