Poezie
retorice I I
cavalcada cuvintelor de argint
1 min lectură·
Mediu
cînd am început această călătorie
nu mi-ați spus că vom deveni
un fel de familie
am atins împreună crupele cailor
și duși am fost
n-am mai avut nici cetate
nici timp de întors
ci doar un cîntec despre zidurile mîncătoare de drumuri
despre disprețul caselor de lut
am renunțat la tablouri
în schimbul acestor tatuaje pe retină
săpate în valurile verzi ale mării
oamenii i-am înlocuit cu mogîldețe de paie și lut
umezi în dreptul inimii și fără ochi
iar cînd ne-a fost foame am cotrobăit prin podul lui Dumnezeu
după apă de băut și pîine nedospită
mirosind a izmă sălbatică și isop
n-am știut și nu mi-ați spus că voi iubi
liniștea aceasta așezată ca o platoșă peste toracele meu abrupt
peste crestăturile răbojului inimii
deși vom cotropi năpraznic
în cavalcada cuvintelor de argiint
visurile ascunse ale unei omeniri nenăscute încă
073.960
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Virgil Titarenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Virgil Titarenco. “retorice I I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/76643/retorice-i-iComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EDSplendid. Mi-a placut foarte mult. Pana la ultimul vers, cum spunea si Elena. Chiar m-a infiorat acest text, participarea ta spirituala deplina. Prefer \"omenirea nenascuta inca\" in final...
Simt nevoia sa te felicit, desi poate ai scris poezii mult mai bune decat aceasta.
Simt nevoia sa te felicit, desi poate ai scris poezii mult mai bune decat aceasta.
0
VTDa, aveți dreptate, că și eu m-am tot învîrtit ca un Boeing 777 și nu mai știam cum ar fi mai bine să aterizez. Dar poate că da. îi tai coada. Mulțumesc Elena. Apreciez că nu mă las să mă chinui pe aici.
Elia, zîmbesc. Tu ai o siceritate debordantă. Uneori mă lasă paf..
Elia, zîmbesc. Tu ai o siceritate debordantă. Uneori mă lasă paf..
0
AMBa mie-mi place asa cum este! Citesc in poemul tau, Virgil, cuvinte potrivite impreunate intr-o familie. Omenirea nenascuta inca din final mi se pare esentiala pentru ca la inceput a fost cuvantul, pe cand noi nu eram. Singura usoara \"nepotrivire\" de cuvant este, dupa parerea mea, atributarea nenecesara a valurilor marii cu \"verzi\". Poate ca eu am inceput sa am simptome de daltonism poetic. Felicitari!
Arcturus.
Arcturus.
0
NVSta in inima barbatului dorul acesta pe care atat de frumos il exprimi tu Virgile... dorul acesta de duca... mirosul adapostului de o noapte, privirea celui care adoarme uitandu-se la stele... daca stau bine sa ma gandesc a fost o greseala ca am devenit agricultori... mare greseala. Aproape ca am uitat cum era atunci cand frangeam sub copitele cailor orizonturi mereu noi... hai ca m-ai intristat.
0
VTAndrei, am tresărit puțin cînd te-am citit. Ai pricepul foarte mult dintr-un anumit strat ideatic. Cred că problema asta cu cromatica mării e destul de discutabilă. Poate ne-o explică Elia sau altcineva de pe la Constanța. Ține și de un anumit grad de salinitate și de o anumită oră a zilei, și de un anumit sezon al înfloririi algelor, și de o anumită stare climaterică.
Azrail, cine știe ce sciți sau cumani ne mai zac prin cromozomi și noi habar nu avem. Lasă, nu te mai întrista că vin alții și ne conving că sîntem arieni făcători de ziduri și Românie mare și că e mai bine să dormi cu nevasta pe vatră.
Azrail, cine știe ce sciți sau cumani ne mai zac prin cromozomi și noi habar nu avem. Lasă, nu te mai întrista că vin alții și ne conving că sîntem arieni făcători de ziduri și Românie mare și că e mai bine să dormi cu nevasta pe vatră.
0
ARImi face dor de mers la tara, de mirosit iarba si cai....
0
Fa ceva acolo suspenda momentul, sugereaza-mi, nu-mi spune. Stiu ca e greu sa inchei, dar ai o poezie superba pe care o incarcerezi cu ultimul vers.
Si de ce sa inchei neaparat?!
peruzele (eretice)