Virgil Titarenco
Verificat@virgil-titarenco
„mirabile dictu”
Născut în Galați, la 12 decembrie 1961. Absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu” și al Universității din Galați. Inginer. Preocupări în istorie, filosofie, teologie, computere și artă grafică. A locuit în Galați, Timișoara, Arizona și Atlanta iar acum locuiește în Sudul Californiei, SUA. Laureat cu premiul I pentru volumul de debut…
Pe textul:
„Calea" de Flaviu Rizeanu
Pe textul:
„E un adevărat infern să-l traduci pe Nietzsche" de Dobrescu Petrisor Elvis
Tu poți scrie frumos Ioana. Ți-am spus, cubul acela la sferă pentru mine a rămas antologic. E o poezie unică. M-a făcut să mă gîndesc pînă și la Ștefan Odobleja, unul din primii care au pus bazele ciberneticii. Nu știu dacă știi dar monumentul de pe mormîntul lui din Tr. Severin reprezintă un cub, o sferă și o piramidă.
În orice caz, mulțumesc de trecere. Nu știu neaparat dacă este \"hormonală\". Poate este. La urma urmei cine poate ști exact ce anume este în acea umbră... din noi.
Pe textul:
„a doua iluzie optică" de Virgil Titarenco
Pe textul:
„Eclesiastul 12" de Erna Maura Herteliu
știi, eu cred că la urma urmei nici nu are așa mare importanță mina cît procesul căutării ei, mai mult sau mai puțin deznădăjduite. La sfîrșitul unei zile noi nu găsim ceva, noi devenim ceva. Mulțumesc de trecere.
Andra,
uite și tu vorbești despre exact același lucru. \"Trăim sub vremuri\". Și am trăit \"sub vremuri\". Dar la urma urmei Țuțea spunea că \"singurii oameni inteligenți sînt pesimiștii, optimiștii sînt cam plăvani\". Merci și ție.
Pe textul:
„antiheraldică" de Virgil Titarenco
RecomandatCe-i drept ești puțin cam penibil cu algebra la care cam șchiopătezi (cînd două numere identice cu semne diferite stau de o parte și de alta a semnului egal ele nu se pot reduce să dea zero - eventual se poate face asta cu o expresie algebrică în care variabila sau necunoscuta să fie 0, dar tu vorbești despre numere acolo). Dar te înțeleg, probabil că te pricepi și la matematică la fel ca și la critica literară.
Interesant e și faptul că din lipsă acută de auditoriu văd că începi să lovești acum în cititorii mei. Doar, doar s-o îndura unul sau una să te bage în seamă. Tu chiar crezi că nu ți se vede criza de semnificație? Cînd cineva, cu pretenții de cunoscător așa cum ești tu, aruncă chestii din astea de trei lei de genul \"text slab\" sau restul remarcilor banale de aici, fără nici un fel de argument stilistic, stau și mă gîndesc că trebuie să fi ajuns la capătul resurselor imaginației. Căci la resurse intelectuale nici nu mă pot aștepta. Pentru că, te asigur eu, textul meu are lacune, dar tu nu ai cum să le vezi, pentru simplul și banalul motiv că nu ai cum. Nu ai instrumentar, exercițiu analitic, etc, etc. Bineînțeles îți faci iluzii și probabil că îți place să te privești în oglindă, dar hai să fim serioși. Probabil că dacă ai renunța la teribilismele astea obraznice și caraghioase și ai pune mîna să citești ceva mai mult și ai mai face și ceva școală, poate că ai începe să poți înțelege ce înseamnă lirismul sau estetica. Și îți spun asta fără răutate sau dispreț, chiar dacă tu, asmuțit de alții sau altele, sau din inițiativă personală m-ai lovit cu răutate de multe ori în trecut. Închei spunîndu-ți un lucru în care cred foarte mult: fiecare dintre noi dăm în exterior exact ceea ce sîntem în interior, oricît de mult am încerca să evităm asta. Deocamdată cînd te privesc și te citesc nu reușești decît să îmi stîrnești mila. Cu sinceritate.
Pe textul:
„antiheraldică" de Virgil Titarenco
Recomandatam uitat să îți spun. merg să joc puțin Doom 3. Ar trebui să încerci și tu. Ți-ar mai dezmorți încheieturile și ai deveni mai flexibil la contraatac. Mai ales că Doom 3 se potrivește de minune cu aspectul grafic de la clubliterar.
Pe textul:
„încet devenim arcă" de Virgil Titarenco
RecomandatCodrina, nu mai îmi spune multe că îmi frîngi inima. Am trăit 28 de ani în orașul acela. Am pescuit în Dunăre și îi cunosc rîpele de pe vremea cînd orașul se termina odată cu Țiglinele. Uneori mi-e un dor nebun de rîpele acelea lutoase și de mirosul de Dunăre. Într-adevăr \"...doar cine cunoaste Dunarea stie\".
Pe textul:
„iubire imposibilă I" de Virgil Titarenco
Azrail, cine știe ce sciți sau cumani ne mai zac prin cromozomi și noi habar nu avem. Lasă, nu te mai întrista că vin alții și ne conving că sîntem arieni făcători de ziduri și Românie mare și că e mai bine să dormi cu nevasta pe vatră.
Pe textul:
„retorice I I" de Virgil Titarenco
Alice, tu ești o observatoare atentă.
Monica, wow, de cînd nu ne-am mai \"văzut\"!, ce mai faci,... merci de trecere și de versuri. Da, mereu ne mai cîntă un vers \"nescris încă\", în inimă.
Paul, ce să-i faci, am și eu slăbiciunea asta pentru mare, orașele porturi, melancolia meridională, acordeonul mateloților...
Azrail, da, și eu mă tem să nu mă fi îmbolnăvit de-a binelea. Mă consolez cu vorbele lui Țuțea care spunea: \"Singurii oameni inteligenți sînt pesimiștii, optimiștii sînt cam plăvani.\" :)))
Pe textul:
„doar aceeași" de Virgil Titarenco
Pe textul:
„Dumnezeu" de Magda Isanos
Pe textul:
„yerba maté I I" de Virgil Titarenco
Trăiesc cu nădejdea ascunsă că vă voi putea întîlni odată să vă pot mulțumi așa cum se cuvine.
Alina, uneori cuvintele rămîn ca niște umbre sărace, incapabile să mai care în spate povara muțumirii. Superbă loteria viselor tale. Nu știu dacă va aduce ceva nou literaturii dar e un text mult prea frumos.
Mulțumesc pentru tot.
Nia, uite zîmbesc și zîmbesc, și zîmbesc și nu mai am replică. Sînt niște versuri așa de frumoase și așa de personale că zîmbesc și zîmbesc și iar zîmbesc. Nu, nu am replică...
Mulțumesc pentru tot.
mi\'raj, măi, se zice că ai avea ochi frumoși. Ce văd eu însă aici sînt versuri frumoase. Iar “miejii [tăi] de iarnă” tatuați pe lumina lăptoasă a acestor zile m-au dat gata. Uite că nu e dreptate pe lumea asta, să ai și ochi frumoși și să și scrii frumos și alții ca mine să n-aibă de nici una. A doua strofă însă e tulburătoare. Te întreci pe tine. Eu sînt sensibil la vizualizare... așa că mă voi abține să mai comentez.
Mulțumesc mi\'raj...
thaiis, oftez, să dea Dumnezeu să fie cum zici tu..
oriana, știi nu ți-am spus niciodată. Tu ai fost prima poetă pe care am citit-o pe site chiar înaite să devin membru. Erai sărbătorită. Ți se publicau volume. Mă uitam fascinat. E de-a dreptul incredibil pentru mine să te întîlnesc aici. Și își mulțumesc. Da, e un text aproape răscolitor. Este textul nostru. Al generației noastre. Nici tineri, nici bătrîni. Nici români și nici americani sau canadieni. Nici atei și nici religioși. Nici aproape și nici departe. Nici îndrăgostiți și nici neîndrăgostiți. Nici fericiți și nici nefericiți.
Undeva în pentagrama celor cinci simțuri pe acest altar al oaselor noastre. Frumoase imagini Oriana. Mulțumesc.
Azrail, de ce trebuie să doară viața măi omule, de ce? Îmi ghicești luptele.
Mulțumesc pentru aceste rînduri, prietene. Da, caii,... sub prag.
Ioane, poate una dintre cele mai frumoase vorbe pe care le-am citit în ultima vreme, “să ne putem sminti frumos/ spre lumină”. Mulțumesc.
Paul, mă faci și tu să zîmbesc. Da, “toamna-n cascade prin păru-i” (vorba lui Paul)
Mulțumesc
Daniel, între “Iernile de ilve” și “Norii de google” m-ai făcut să mă simt de-a dreptul fascinat de numele meu. Și asta nu e puțin lucru. :) Mulțumesc
Mulțumesc și fiicei mele, Noemi, pentru această surpriză neașteptată.
Mihai.
Am lăsat pe Mihai la sfîrșit pentru că el mi-a făcut o surpriză din care mi-am revenit și mai greu.
Mihai, ai reușit să mă impresionezi pînă la lacrimi. Iar eu nu recunosc asta cu ușurință. Mă simt de-a dreptul onorat să fi întîlnit un om atît de onest în persoana ta. Pentru că da, pentru mine “iubirea necondiționată pentru libertate” este un fel de piatră unghiulară, un fel de vîrf al triunghiului care începe în dragoste și adevăr. Este un dar fundamental inalienabil al omului. În grădina Edenului, spune Biblia, că nici Dumnezeu nu a ales să încalce acest drept al omului, dreptul de a alege liber. Eu cred în asta. Și poate de asta sînt în stare să le iert americanilor aproape orice păcat, de la kitsch pînă la ipocrizie. Pentru că sînt un popor care respiră libertate. Îmi aduc aminte că prin toamna lui 1989 umblam pe stradă și ajunsesem să vorbesc, să conferențiez singur, cu mine însumi, despre greșeala catastrofală a marxismului de a nega nevoia fundamentală a omului pentru libertate. Libertatea este organic legată de individualitate și personalitate, pentru că nu putem fi adevărate persoane decît atunci cînd alegem liber. Nu sînt naiv să cred în iluzia libertății absolute, știu că există mult determinism, dar el este excepția și nu regula.
Mulțumesc Mihai pentru cuvintele tale și sper într-o zi să te pot întîlni.
Virgil Titarenco – a.k.a. Profetul
Atlanta – 14 dec. 2004
Pe textul:
„DesCifrări" de Alina Manole
Recomandatnu mă deranjează. Întotdeauna am preferat renunțarea la pluralul de politețe în astfel de cazuri. Trăiesc într-o lume care nici nu îl cunoaște.
În ce privește textul, mie mi se pare puțin cam subliminal. Ție poate îți comunică multe dar poezia cred că trebuie să conțină și \"poezie\" nu numai \"filozofie\" sau mesaj.
Ai o înșiruire de verbe care ar putea primi mai multă \"carne\" pe ele pentru a deveni o \"sculptulră\". În ce privește Titu Maiorescu, eu nu l-am mai citit din liceu. Dar părerea mea este că dacă vrei să scrii poezia secolului 19 îl poți folosi pe el ca ghid. Dacă însă vrei sa scrii poezia secolului 21, poezia ta și a contemporaneității tale, trebuie să te descoperi pe tine și să te scrii.
cu simpatie,
Pe textul:
„Colindă" de Gabi Schuster-Cărărușă
off topic: dacă folosiți Windows 2000 sau XP de ce nu vă instalați setul de fonturi pentru limba română? E foarte simplu și ne-ar ușura și nouă să vă putem citi textele.
Pe textul:
„negru albastru" de Virgil Titarenco
Pentru că în primul rînd mie mi se pare că dumneavoastră nu ați înțeles. (Sau poate n-am înțeles eu bine.) Dar tatăl domnului Munteanu nu a fost partizan și nici luptător anticomunist. A fost doar un intelectual militar și tehnocrat într-o organizație economică, un om care poate avea sau nu simpatii pentru guvernul sau sistemul politic anterior. Dar, hai să fim serioși domnule Gălățeanu, dumneavostră considerați că asta le justifica acest „comportament” anchetatorilor comuniști, care fie vorba între noi, se pretindeau a fi o orînduire socială care punea în centru respectul față de om, nu cum făcuse chipurile orînduirea burghezo-moșierească. Nu vă dați seama că e ridicol numai să comparăm lucrurile? Adică sutele și miile de intelectuali, oameni ai bisericii, profesori universitari, avocați, militari de carieră, oameni politici, studenți, liceeni, țărani, muncitori, aristocrați, oameni simpli, care au ajuns în pușcăriile comuniste, la Canal, în Deltă, la „reeducarea de la Pitești”, etc, au fost luptători de gherilă?? Nu vă dați seama că, în cel mai bun caz, vă dovediți ignoranța în ce privește realitatea social-istorică a acelor vremuri? Dar dumneavoastră nu sînteți un ignorant, domnule Gălățeanu. Am însă o rugăminte, nu ne considerați nici pe noi. Iar dacă încercați să induceți în eroare generația foarte tînără, cum că gulagul românesc a fost o „realitate inerentă” evoluției istorice într-un stat legitim, vă atrag atenția ca ne spuneți o minciună. Pentru că, indiferent cîtă afinitate, simpatie sau nostalgie aveți dumneavoastră pentru comunism, sînt convins că nu puteți susține imensa minciună gogonată precum că, comunismul a fost „emanația clasei muncitoare românești”. Este practic imposibil, și dumneavostră sînteți nevoit să o recunoașteți, că, comunismul a fost adus pe tancurile rusești, a fost un sistem politic totalitar impus și controlat de forțele sovietice de ocupație. Care pe bună dreptate poartă numele de „ciuma roșie”. Asta în cazul că n-ați știut pînă acum. Nici un om normal și de bun simț nu poate contesta că aceasta a fost realitatea social politică a acelor vremuri. De aceea, în acel context, și dacă te ridicai la luptă de gherilă sau partizani împotriva guvernului comunist nu ar fi însemnat ostilitate față de un guvern democratic ales ci luptă împotriva forțelor de ocupație și a marionetelor lor. Oricît de antipatice ne-ar fi guvernele fasciste ale Europei anilor ’30, majoritatea au ajuns la putere prin alegeri democratice. Nu vreau să spun că n-au existat fraude electorale în România înainte de 1947 dar nu se compară nici pe departe cu intervenția și imixtiunea brutală a bestiei sovietice care practic cucerise țara. Guvernul Groza a pus mîna pe putere prin fraudă electorală generalizată iar înlăturarea monarhiei (indiferent dacă ne este sau nu simpatică) a fost făcută prin șantaj criminal sovietic. Dacă nu puteți accepta validitatea acestor realități istorice atunci probabil că e mai bine să discutăm despre vînătoare și pescuit. Dacă însă acesta a fost adevărul, atunci lupta anticomunistă a acelor vremuri, inclusiv cea armată, a fost justificată moral și istoric prin faptul că era pur și simplu un act fundamental de patriotism. Nu puteți susține că cei 500 sau 1500 sau 5000 de membri pe care îi avea partidul comunist român în timpul războiului, și care mulți se aflau literalmente în solda Moscovei, erau patrioți iar restul erau dușmanii nației române.
Probabil veți spune că România nu a devenit republică sovietică și de aceea afirmațiile mele nu sînt reale. Să nu uităm însă că rușii au ciopîrțit România și au răpit Țării Basarabia și jumătate din Bucovina și că dacă n-am devenit republică sovietică e doar poate pentru că nu le-a convenit la acel moment în istorie. Au preferat să ne conducă prin proxi.
Iar dacă nu sînteți convins că sistemul politic din România anilor ’50 a fost fundamental antinațional vă invit să stați de vorbă cu oamenii care au făcut școala și liceul în acei ani. Întrebați-i mai ales despre modul în care se vorbea în manuale despre istoria României și despre limba română. De aceea, domnule-tavarișk Gălățeanu, susțineți-vă ideile dar nu manipulați istoria și nici adevărul istoric. Tatăl domnului Munteanu, și zeci de mii asemenea lui au fost victime ale unui sistem opresiv pe lîngă care cele mai cumplite guverne fasciste par de multe ori doar niște jocuri de copii. Să fiu bine înțeles, nu iau apărarea și nu justific nici o crimă fascistă a nici unui guvern, dar să nu confundăm lucrurile, și nici proporțiile.
Pe textul:
„În gulagul românesc ( 5 ), mărturiile tatălui meu" de Adrian Munteanu
De aceea eu zic că toată această melodramă cu vei dispare din conștiința publică nu face decît să exacerbeze o tensiune falsă. Dacă Vasile are treburi în alta parte, lăsați-l dom’le să-și vadă de treabă. Dar dacă e și el năpădit de această falsă impresie că „poezie dot ro e viața și axis mundi”, am o vorbă pntru el: „Revino-ți măi băiete! (scuze ptr. apelativ) Nici poezie dot ro și nici poezia însăși NU ESTE VIAȚA, și nu este viața ta! Sînt unii sau unele pe aici care gîndesc așa dar.. să-i lăsăm... e trist cu ei. Tu scrii poezii pentru că ești poet. Dacă ești poet. După cum porumbul face știuleți pentru că e porumb și după cum îți curge sînge cănd te tai pentru că ești viu. Poezia E NORMALITATE pentru poet Vasile, NU MOFT. OOO, daa, acum vor sări cîțiva furioși pe mine!! Relaxați-vă, dragii mei. Și eu vreau ca Vasile să plece dintre noi la fel de mult cît vreți și voi. Dar un om care scrie copilăriile din textul de mai sus trebuie să se uite în oglindă și să se întrebe serios pe sine însuși dacă e poet sau dacă a avut varicelă. Iar dacă e poet nu îl pot despoetiza nici trasul vostru de mînecă, nici înjurăturile unora și nici lacrimile domnițelor. Hai să fim serioși... Măi Vasile, spune un rămas bun ca un bărbat și nu fă chestii din astea (așa cum spunea cineva) nu te ieftini cu melodrame. Iar dacă crezi că în timpul liber ai chef să fii membru în clubul poezie dot ro, revino-ți și pune mîna și mai scrie o poezie. Și posteaz-o mîine că eu o citesc. Iar dacă ți s-or înmuiat picioarele de niște înjurături grobiene pe poeziile tale te invit să citești textele mele și comentariile la multe din ele și să vezi cîte vidanje s-au golit pe acolo. Nu uita, FIECARE DÃ DIN PREA PLINUL INIMII... și al minții. Și, „Din prisosul inimii vorbește gura.” cum zice Scriptura, nu-i așa Pane?
Așa că, spune-o bărbătește: ori e laie ori bălaie?
Pe textul:
„Rămas bun" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„primăvara" de colar gabriela
bun venit sub textul acesta care înseamnă mult pentru mine. Ți-am citit și eu ceva din proze. Interesant. Te mai aștept.
Pe textul:
„poezie nescrisă" de Virgil Titarenco
aș vrea să clarific ceva. Atunci cînd am scris \"Vreau în final să precizez că nu am vrut să jignesc pe nimeni prin rîndurile acestea. Dacă cineva s-a simțit însă ofensat îmi cer scuze cu anticipație.\", am făcut-o doar pentru că la un moment dat în comentariul meu am folosit expresia \"bun simț\", chiar dacă într-un exemplu paralel, dar știu că majoritatea sîntem sensibili față de așa ceva. De aceea am făcut-o. Precizez că nu m-am referit la opinia \"În opinia mea, indiferent de motivație, ele dovedesc doar un amestec de neseriozitate, imaturitate și labilitate\", pe care mi-o susțin în continuare și pe care nu o consider ofensatoare. Cu alte cuvinte ludicul, infantilitatea și instabilitatea nu sînt neaparat ofense ci stări de fapt. Cine vrea să nu fie reprezentat de ele e suficient să nu le folosească. La urma urmei există medici și avocați în Statele Unite care în weekend își iau Harley-ul și geaca de piele și devin hippy pentru o dupăamiază. În orele acelea nimeni nu-i tratează cu seriozitate. Este alegerea lor și e o stare de fapt. Există alții care își vopsesc părul roșu pentru o vară. Nu sînt obligat să îi consider oameni serioși iar eu nu se simt jigniți dacă eu nu îi consider așa. N-aș vrea să se interpreteze că eu aș fi un sobru gomos și creponat pentru că realitatea e foarte departe de asta. Dar după cum eu nu impun principiile mele altcuiva nu cred că e corect să mi le \"impună\" altcineva pe ale lui/ei mie. Problema este că atunci cînd vrem să conviețuim într-o comunitate trebuie să găsim un \"common ground\" pentru a putea interacționa cu minimum de frustrări. În cazul de față regulamentul siteului oferă acest \"common ground\". Cînd m-am înscris aici am crezut aprioric că oamenii de aici se străduie cel puțin ca să îl respecte. Descopăr de fapt că sînt un idiot naiv, demodat, penibil și absurd care confundă corectitudinea cu corectitudinea. Vă rog mult să mă scuzați. Probabil mi se trage de la... dar n-are importanță.
Pentru Jupp,
sincer, nu știu cum poate fi demolată pentru că mie mi se pare că nu e șubredă de loc. Și dacă tot veni vorba, mi-ai mai adus aminte de ceva. Tu scrii de reguli și butoane. Și într-o oarecare măsură îți dau dreptate. Deși totuși sugestiile tale sînt mai degrabă de \"stînga\". Eu înclin mai mult spre \"dreapta\". Adică nu cred că introducerea unei \"birocrații\" suplimentare sau o \"vigilență cetățenească\" ar aduce mai mult bine decît bătaie de cap. Eu cred că omul e creat să fie liber. Liber să trăiască corect sau să trăiască incorect. Fără tot felul de \"monitorizări\" și \"urecheli\" ale lui \"big brother\". Nu cred că e însă că este creat liber să își aleagă consecința faptelor sale. Ce seamănă omul, aceea va secera. În acest context regulamentul (așa cum este) ar trebui aplicat cu mult mai multă strictețe. Garanția creativității nu e dezordinea ci respectul față de ordine.
În ce privește \"regula site-ului cu nr. 3.1\" îți înțeleg gluma chiar dacă nu prea are \"steam\" pentru că în opinia mea siteul e făcut aiurea aici. Eu nu mi-am selectat limba maternă atunci cînd m-am înscris pe site. Am intrat pe agonia.net și m-am înscris. Impresia mea este că selectarea s-a făcut automat după IP sau datorită faptului că agonia.net este \"default\" în limba engleză. Într-un cuvînt nu ți se cere în mod explicit să declari o limbă maternă la înscriere. Poți verifica dacă nu mă crezi. Cînd am vrut să mi-o schimb ulterior nu am avut cum. Așa cum precizam aceasta este o carență semnificativă a siteului pe care Radu ar trebui să o fi reparat de multă vreme de vreme ce la fiecare introducere de comentariu suna așa de pompos:
\"ATENȚIE! Aceasta nu este limba pe care ai declarat-o la înscriere.
Riști să fi BANAT pe această limbă dacă publici gunoi sau chiar texte cu greșeli!\".
Aș vrea să închei spunînd un lucru. Nu știu dacă i l-am spus cîndva lui Radu sau nu, dar ca principiu eu cred că două lucruri distrug echilibrul și calitatea unei comunități: 1. o grămadă prea mare de legi și legișoare și 2. existența de reguli pe care nu le respectă nimeni și care în final duc la deteriorarea respectului față de lege ca principiu și față de comunitate ca grup de oameni care se merită respectați.
În sensul acesta nu înțeleg de ce nu anulăm interdicția clonelor și atunci ar fi toată lumea fericită. Un bal mascat perfect. Un fel de bîlci.
N-aș vrea să mă înțelegeți că aș vrea să am ultimul cuvînt pentru că nu e așa. Dar îmi tot sugerați subiecte de discuție.
În rest numai de bine iar mie îmi plac glumele lui Jupp și textele lui Silvia Van.
Pe textul:
„Tot un experiment si acesta" de Silvia Van
