Tot un experiment si acesta

Despre experimente s-a mai vorbit in site-ul acesta. Daca s-au facut - si probabil se vor mai face - inseamna ca exista o motivatie, daca nu bine intemeiata, macar subiectiv necesara. Ma numar si eu printre cei care au vrut sa testeze ba una, ba alta. Spre deosebire de altii, rezultatele experimentului meu au fost mai degraba satisfacatoare. Clona mea a fost de cateva ori chiar mai apreciata decat originalul. Ma declar multumita, oricum nu aveam pretentii prea mari. Stiu ca unii nu agreeaza acest lucru, altii insa sunt indemnati sa verifice diverse lucruri, de la reactia fata de creatia lor, pana la reactia fata de propria persoana. Eu ma numar, desigur, printre cei care considera ca aceasta metoda ofera o anumita cunoastere si ca gradul ei de ipocrizie nu este atat de mare incat sa determine rupturi nevindecabile. Imi cer scuze celor care s-au simtit prejudiciati in vreun fel de situatia creata si multumesc celor care au ramas sau vor ramane prietenii mei chiar si dupa dezvaluirea ca Lelia Voinea si Silvia Van sunt una si aceeasi persoana. Din acest moment scrierile Leliei Voinea trec in \"patrimoniul\" Silviei Van. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Trecere ilegală Îmi încremenise glezna în aer rămăsese agățată în butoniera unei interdicții oarecare și dintr-o dată sfertul de pas suspendat începu să se teamă se usca, neumbrit de nici o durere, la soare lumina lingea noroiul sărat de pe talpă, îi era foame adulmeca atentă sângele trecerii, alerga celălalt pas își săpa tremurând tranșeea-n nisip se însămânța pentru altă plecare aștepta nu știa câte ceruri se vor sparge bucăți câte drumuri se vor zgâria între ele mușcându-și din carne mâine, cândva Numele nu mi-l striga nimeni eram doar un număr impar, poate cuminte poate altfel, lălâu, cu picioarele-n sus voiam sa trec granița în mâini, cu fustele în cap, chiuind m-ademeneau poveștile albastre cu canguri le-aș fi disecat trupul de vii, câți ochi aș fi găsit pe toți, șirag, mi i-aș fi pus la grumaz m-aș fi pândit, dincolo, pe mine, eu - sora mea siameză, aș fi vrut, dimineața, râsul să-mi gâlgâie sub pantofii de bal să mă cutreier cu de-amănuntul, din dreapta să-mi trec mie încet, de-a bușilea ori de-a-ndăratelea tatuată de vise, frumoasă uneori, beată de dor pe sub mal - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Sărut ... te sărutam înspre ziuă, visam îți prinsesem obrajii în palme îmi rotunjeam gura arzând peste răsfrângerea chemătoare a buzelor tale mă vedeam însetată, tresăream sorbindu-ți încet răsuflarea cu toate amintirile despre noi adormite în povestea de ieri germinând în povestea de azi și-n cea viitoare respirația ta o gustam ca pe-o mireasmă de fâneață pictată cu fluturi albaștri sau ca pe-o miere de tei coaptă la soare te visam îți alunecam cu sărutul odată tandră în trup tu te revărsai în mine bogat îndelung așteptată ploaie de vară visam ne-mpleteam eu și tu, tu și eu curcubeu amețiți, țâșneam unul spre altul înalt nebuni și fără prihană ca două izvoare de munte scăpate dintr-o dată dulci și amare, curate la vale sărutam înspre ziuă buzele tale visam... - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Poezie pentru Stoian îmi permiteți, domnule vi s-a strâmbat cravata lăsați-mă s-o înnod cumsecade, să vă pieptăn barba cu degetele și timpurile, virgulele, cratimele amare conjugările dracului încârligate de-atâtea dezlegări la plecare mai la nord decât nordul mai la sud, mai la cer sub peretele lunii în ger dați-mi voie să vă netezesc pleoapa să vă scutur de scame surâsul cât vă beți paharul cu vin nu, ceasul nu, ce să caute soarta la piept, în buzunarul cu solzi și cu spin? acolo, puneți-vă doar stiloul și ochelarii când faceți amor lăsați-vă câteodată umbra să se cațere goală până sub umar, până sub coastă pâna sub vena albastră de dor să nu vă îmbătați, domnule decât de vara aceasta și doar de cealaltă, nu amestecați rugăciunile înainte de nuntă și mai ales respirați înspre rai căci nu sunteți alergic la îngeri la floare de mirt la sâni înstrugurați de femeie și mai cu seamă și mai cu seamă la cai - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Sud deșertul își avea foșnetele sale uneori îmi picta cu ocru spasmele trecerii alteori mă pierdea neatent din ecou în ecou de o vreme mergeam doar spre sud sus de tot pe muchia fierbinte a dunei veșmintele albe silabiseau gâfâind rotundul călcâielor goale vântul îmi urca în trombă sub frunte iluzii uscate se-necau în vârtej resturi de vise mumificate de soare în colțul pleoapei cuvinte sărate înmugureau cristalin umbră cerșeau extenuate chemări căzute în praf deșertul își avea foșnetele sale: mi-am pus palmele întregi pe nisip sub ele îndată a crescut cerându-mă - apă un pui de curmal - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Descântec de drag să schiaune noaptea, flămândă, la poartă beată, luna să se întindă pe gard șapte cercuri, iar șapte și din nou șapte ori șapte, în fântâni cu coapsele goale să se legene apa, vântul să muște, vampir, din urechea luminii pândească demonii bine ascunși, cu ochi pofticioși și limbi veninoase, din șanț să pot la foc să mestec pulberi în oală și leacuri buruieni de adus, buruieni de rămas, buruieni de iubit busuioc, spărturi smălțuite de vise inmiresmată sulfină, răsărită în zori pe brațele calde înflorite între perne să torn praf dintr-un ungher de fereastră cu zâmbetul spart cioburi de-aduceri aminte iubitului meu să-i taie privirea să mai pun aripi de lăstun, fulgi de chirighiță gheare de șopârlă să-i întoarcă pașii degrabă în prag și-un colț de cearceaf ud sărat și fierbinte să-l tragă înapoi, să vină la mine să-l aprindă să stea de șapte ori și iar șapte să vrea să mă vrea - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Iubire Incandescent, degetul lui Dumnezeu străpungându-mi pieptul cu dragoste Flutur cu zbor efemer, Îți mulțumesc, Doamne, că îngădui să nu-mi moară dintr-o dată albastrul aripilor și că-mi veghezi din înalt tremurul aici, în colțul meu de insectar - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Poveste mică Am voie să fiu siniliu, am voie să zbor, nu-i așa? El era un pui de cer cu ochii mari și genele întoarse Rebel, fugise de-acasă când se crăpase de ziuă Se urcase în fag și-și deschidea chiuind, Arípile noi, crescute în somn Mamăăă, știu să zbor, uiiiii, uite-mă, știu sa zbor! În nări îi intrau fără voie fulgi de nori scămoșați, Strănuta, vântul i se încolăcea răsfățat în zulufi Și, galben, polenul îi troienea obrajii rotunzi Hai, suuuuus, încă o dată, așa! Se bucurau albatroșii Și-l împingeau opintit de la spate Lăstunii îi împleteau săgetând Trepte din raze de soare sub tălpi Vino la joacă, cocuță, să plutim S-alergăm Să ne prinzi dacă poți Spre seară, obosit, mi-a adormit cerul pitic Lângă prag Mi-a înflorit apoi în piept dimineața Toată albastră Ca o privire de prunc - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Așa cum sunt Am altă formă acum, altă dimensiune sunt o poză decupată dintr-o carte abia tipărită cu foaia velină, lipită în spatele inimii, colț peste colț și butonieră peste butonieră Am fost croită treptat, ca o bucată cuminte de piatră de mulțimi de fierăstraie experte, de sulița ploii ascuțită pe iarbă de frunze de arțar carnivore, de surâsuri zimțate artistic de cuvinte spirală, de cuvinte burghiu, de cuvinte cu gheare de criță de cascade de îngeri cu pleoape fardate și coatele pline de spini Îmi vine rândul din nou să agăț colivii cu canari speriați la răspântii, În palme îmi rămân doar fărâmituri lipicioase de cântec, unul întreg doar dimineața pe umăr, neștiutor, despuiat, cu albul ochilor vărsat între gene. Nu am antidot la beția de a vrea, nicidecum nu sunt imună la magia căderii din copaci și din vise, nici un anotimp nu știe să ierte, cicatrici în formă de fluturi și viespi se zbenguie deja în pieptul nenăscutei secunde Pot doar de începuturi de zi să mă mai las pictată o vreme, purpuriu îmi mai poate spăla coapsa marea, până adorm, mai pot să suspin cu trupul frânt în nisipuri, sărutând cu iubire, tremurând copita calului negru, om și lup scorpion - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Uimire Te-ai desenat simplu, dincolo de fereastră ca propria-mi respirație înflorind în ghirlande de acant Mă privești drept, răscolindu-mi în trup ape grele demult prizoniere cu brațele vinete între maluri de zgură Mestecat cu degete lungi, pritocit, curățat, sângele meu uită treptat sensul durerii De unde au învățat ochii tăi să mă ceară de unde cum să mă smulgă - resemnată sămânță - din piatră? Cum au știut să-mi găsească, ascunse în praf tremurând speriate, arípile rupte, posedate de albastru până la muguri? Însetați împărțim amândoi anotimpul furat, aruncat peste gard neglijent cum aruncă poștașul în fugă o scrisoare de dor cu adresa greșită Ne udă ilegale serafice ploi, uimiți, bob cu bob le strângem pe buze mierea secretă Ne umplem unul de altul, ne absorbim ne împletim pătimaș în magice nunți, ucise în zori și reaprinse fără odihnă noapte de noapte Înduioșată, oglinda ne îngăduie o clipă împreună frunte asudată lipită de frunte, sărut strivit în sărut aceeași disperată, nesățioasă bătaie de inimă și într-o parte și în alta - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Iubire altfel Mi-am lipit sufletul de copaci, în coaja lor aspră mi-am încrustat obrazul ud și tâmpla fierbinte Le-am ascultat pulsul strigând ca o fântană îngropată de vie, Înăuntru plânge marea sau poate nu, vânturi sfâșie pânza luminii sau poate nu, în rădăcini furtuni de nisip prăvălite alunecă topite ca lava. Copacii se lasă iubiți o secundă îmi petrec frunzișuri calde și crengi peste mijloc, șoapta verde de ceață mi-o picură ispititoare-n auz Amețitoare și amară, îmbrățișarea taie timpul în două, jumătate rană deschisă jumătate sărut adormit. Împlinit, scrijelit, trupul meu la plecare duce cu sine sufletul greu de sămânță - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Inimă cu fereastra deschisă Mamei nu i-am spus niciodată ești așa de frumoasă, te iubesc bătrânico, ea stă întoarsă mereu, spatele ei murmură încet, clincăne farfurii în chiuvetă, nu i-am spus, ai palmele dulci, clipește colțul ochiului tău ca o stea rătăcită într-o coadă de mierlă, mamă, ai prea multă mătase caldă în gene, știi, mi-e foame, își caută iar fruntea culcușul sub umărul tău, ce bine miroase a plăcintă cu mere, mă doare inima, mamă, ai plâns? Tată, nu ți-am spus niciodată, ești tare, bătrâne, genunchii tăi, cai de curse, i-am urcat treaptă cu treaptă, m-a legănat vântul aspru între brațele tale ca pe-o floare firavă de piersic, te iubesc nu ți-am spus niciodată, m-am oprit, m-am sfiit, ștrengari ochii tăi cu sori pitici înecați în ape albastre, întredeschise rămân uși de-a pururi între tâmplele noastre, povestește-mi, e greu să fii tata, copiii, copiii, ce povară e dorul, mai mângâie-mi părul, tată, ai plâns? - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Încăpățânare de primăvară Buzată, primăvara asta nătângă îmi vâră în ochi zboruri grele de gâște: - Cocori sunt, albi, de sidef egrete și berze, lăstuni, ia privește-i! Imi stupește-n urechi lălăieli albastre de ploi și zăpezi topite-n urzici: - Violete-s, fetițo, toporași, uite narcise magnoliile ard lângă ziduri! Sulemenește apoi cerul cu pensula ruptă îi întinde vopsea expirată pe pleoape: - Ia vezi, bate lumină nouă în poartă ți se topesc țurțuri de soare în ochi Scoală, fetițo, și vino cu mine balul începe, înflorește-ți obrazul dansează și cântă! - Hei, babo, nu mă înșeli cu una cu două, crezi tu că nu-ți văd obrazul boit și dinții roșii de rugină că nu-ți simt duhoarea de vulpe mâncată de foame, cu burta lipită de șiră plecată fără sorți de izbândă la furat de suflete crude? Nu vin cu tine, nu-mi desfac brațele goale, cum zici să-mi lăstărești tu chemări șoptitoare spre coate, nu-ți dau voie să-mi înfășori ca pe-un șarpe răsăritul pe gât nu te las să-mi roiești albine pe glezne nici fluturi tremurând, cu aripi abia desfăcute pe șolduri uite așa că nu vreau!