DesCifrări

azrail

uneori cărțile își retrag ghearele-litere
în șerpuiri niciodată tactile calculând
unghiuri pentru prădători nocturni vânând
vise ce-și caută botnița într-o saturniană
uitare de sine vine o vreme în care unii
mai aproape de naștere decât noi își vor
înapoi aripile ascunzând sub prag caii
cei verzi îmi vorbești de pasiunea
bibliotecii ce-și dă singură foc în piața
mâinilor tale tastânde te întrebi dacă ce
trece înseamnă că este deja sau va veni...





mi\'raj

dacă aș fi ușă ți-aș închide zidurile cu verbe
în jumătatea mea de ploaie
chiar și ultima atingere a umărului tău îmi tencuiește
încremenite galaxii în ruga strâmbă a atâtor mâini
prin care văd cerul
răzuit pe uitătura zornăitoare a trupului lăptoasă lumină
tatuată cu formele indefinite ale miejilor de iarnă

hei
acum mi-ești mai mult graniță apăsare
în curând sentință deșirând oglinzi
chircit în curba prelungă a chemărilor
mimezi linii drepte temeri întorci capătul cuvintelor pe umbra soarelui te rog
pune-mi carnea la loc
din șifonierul gurii tale scuip-o înapoi pe oase lasă-mă doar de data asta
să nu-ți mai fiu îmbibată sticlos în fiecare fibră
și-n jumătatea ta de vis
măcar vinul bea-mi-l simplu





thaiis

îți doresc să rămâi cel mai bun prieten al tău,
să-ți încălzești sufletul la flacăra poeziei și să porți
mereu la tine chibriturile


nichita

nu demult într-o noapte
pe când arai pământul acesta văros al poeziei
n-ai mai așteptat minunea

prin fereastra regală vântul
ți-a aruncat fum de trestie
și rămășițe ale părului tău

pentru că zburai
nici nu aveai timp să-ți vezi
pantalonii legați cu sfoară
cât credeai că poți trece așa
dus în cer de o gâscă sălbatică?
privește-te
ți-au pus harnașament cu tot dichisul
te-au făcut sfinxul cu botniță
gândește-te
vrei să fii bărbatul femeii dintâi
sau profesorul ei de gramatică?

tu poți lipsi de la această aniversare
ia-ți yerba mate și pleacă
copiilor tăi să le spui însă
că au avut un poet
în loc de tată




octombrie

premoniții ce răscolesc
la capăt de istorie despre viitor-prin-trecutul-prezent
mai găsim un grăunte de iubire un capăt
de sfoară întins tainițelor sufletului
să ne putem sminti frumos
spre lumină





lupul de stepă

și-a aprins țigara
după miezul nopții,
pe noptieră o ceașcă de yerba mate
învăluită de mister,
un calendar însemnat cu ziua de ieri
așteaptă,
profetul își numără firele din barbă,
toamna-n cascade prin păru-i,
\"alte nopți de nesomn...\" (vorba lui Virgil)





dedal66

Viața asta cum trece, strică roți de căruță,
Iar cu lemnele sparte facem sănii de toamnă,
Raiul simte la poartă porumbei și ne cruță,
Ghilotine de aripi, în zăpadă, ne-nseamnă.
Ierni de ilve, săgeată vor trece sub sănii,
La răscruce, stropite-n iluzia rănii.

Toate-s arse duminici, măcar una lăsați-i,
Iadul câinilor umbre să-l opriți din centrală,
Toaca rea, dacă-i prinsă-n corăbii de-ovații,
Are sfoara bătăii cu sine egală.
Râdem tare, se-ncruntă, ne-ncruntăm și el râde,

E mereu în balcoanele cuștilor, sus,
Nori de google i-aruncă zăpezi de oriunde.
Când rotirea din axă ne-amintește de-apus
Ochiul său e cristalul care încă ne-ascunde.


hold on to hope

foto: noemi titarenco


alma

Loteria viselor

a trecut și ultima ceașcă de yerba mate
vărsasem apa de parcă aș fi turnat înăuntru
un timp mai mult ca încet
să îmi amintesc gestul deschiderea pumnului
rece peretele apoi cald fierbinte și alb
gust alb de iubire născută
și nu făcută

spre seară luna mirosea a ars cădea o funingine tandră
din nopțile în care tu nu mai descuiai asfințitul
pe lângă mine treceau duminicile
cu toate buchetele mele de mireasă în mâini
și nu îmi plăceau rochiile prea scurte pentru
atâtea rotule sfărâmate
în galopul verde al ierbii

nu am știut cum să îți povestesc altfel
că luna mirosind a ars era picătura de apă vărsată pe plita bunicii
se încinge cu aburii trecători
și se face rotundă așa și prietenii
prietenii mei sferici prietenii mei de ceară

știu acest poem nu aduce nimic nou literaturii nu
e scris cât spălam vasele între două reclame la fairy
am vrut să îți trimit o scrisoare timbrată
simplu poșta română cine mai citește scrisori
cine mai ascultă corina chiriac dan spătaru
aștept să se termine buletinul de bucurești
de tot să trimit fotografia aceea
în sepia la loteria viselor





vexatu

Stars and Stripes

L-am cunoscut pe Virgil cu adevărat de-abia când a început să scrie comm-uri sub textele mele.
În timp ce citești aceste adevărate manifeste ale libertății cugetului, ai tentația să îi ierți lui Virgil toate cusururile omenești.

Eram la începuturi, pe site, când am primit primele lecții de pragmatism tipic american de la Virgil.
Þin minte că eram foarte furios și plin de mânie; orice critică o consideram un soi de atac la persoană – ceea ce nu era deloc adevărat.
Numai eu vedeam lucrurile din acest unghi, deoarece nu eram încă obișnuit cu critica. Un defect datorat probabil unei rămășițe a mentalității de tip colectivist, care ne-a marcat pe toți, fără să vrem, în cei 50 de ani de ev mediu.
Colectiviștii noștri întotdeauna au avut ca argument suprem că individualismul este rău, întrucât orice acțiune individuală este considerată de ei drept o stare haotică, dezordonată.
Or Virgil, întotdeauna a fost împotriva oricărei forme de autoritarism. Vechea lozincă \"Comunism = Puterea Sovietică + Electrificarea țării\", în conceptia lui Virgil, sună cam așa \"Capitalism = Individualism + Piața Liberă\".

Deși am avut multe dispute pe diverse teme de-a lungul timpului, pot să spun, fără să greșesc prea mult, că am ajuns să înțeleg până la urmă motivul pentru care întotdeauna a pus pasiune în polemicile pe care le-a avut – o iubire necondiționata pentru libertate.
Și pentru acest lucru îi mulțumesc că există printre noi, pe site.

\"Sinceritatea este partea esențială a caracterului omului. Făurirea sincerității este un punct capital al educației\" spunea Kant; ei bine, în cazul lui Virgil, acest lucru se aplică.

Eu îi doresc numai bine și îi urez un sincer \"La Mulți Ani!\".





oriana

Nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm în foc
calea sângelui.

Nu trebuie să construim biserici
de lemn pe fiecare stea
a universului vizibil.

Nici să scormonim cerul cu sabia
minții până la mitra stelei
ce ne-a născut.

Să lăsăm acum timpul să ne deșire
crinii din colțurile pentagramei
în care ne-a fost circumscris
trupul ,
ca o rană despicată
în cinci lacrimi de sare,
așteptând trecerea apei prin ele.

Așa o să îmbătrânim, perfecți,
în aceste altare de oase
până când
ne vom înălța odată cu steaua
sângerând, în cădere,
cosmologia inimii.



La mulți ani!