Jaromir Novak

Noaptea pe furiș sub un clar de Lună se aud clopoței. De departe sună. E un moș bărbos. Santa sau Gerilă? N-are importanță. Întrebarea e puerilă în această noapte cu lumânări în geam. Dar

Peste o lună am să mă duc pe Lună Pe Lună am să stau o lună ca apoi peste o lună să scriu poezii despre Lună

Unde și-au clădit pasările cuibul? Pe acoperișuri de plumb Unde cresc florile? Pe câmpii de plumb Unde plâng ochii? Soldățelul de plumb citește povestea despre un om mic și neconsolat

Zâmbetul tău este ca o decapitare capul se rostogolește și mie îmi durează mult pâna îl repun la locul său Însă degetele tale lungi ignoră niste răni nu sunt conștiente de remușcări, de

Să alungi întunericul de sub candelă Să domesticești cușca pentru tigrul cel sălbatic Doar nu căuta în oameni morile de vânt ale singurătății

E cazul sa vă fie frică vin din urmă și pot să vă calc în picioare într-o mică ambuscadă Sunt aici și sunt bun am ochi proprii de privit în zare M-am desprins de mulțimea cărnii de tun Vin

ETUBIECS STICUBEE UIECTBSE TICEBSEU BCIETEUS IEBESCUT zău, nu trebuie să faci scrabble din cuvântul TE IUBESC...

Curgi peste mine și eu nu mă șterg Suflul tău în aburi se preface E cald Distanța mică corpurile noastre face să radieze în sudoare Ochii mă ard Picuri pe mine din frunte-n gust de sare când

Vântule vino de-mi piaptănă părul sfântule nebun Curios ce ești când răsfoiești până departe-n zare pe uliți aruncate reviste și ziare Pe umeri îmi plângi m-acoperi cu stânci de suspine cu

E posibil ca universul ce mă-nconjoară să fie un râu ce curge, ce mi se-ascunde Înainte. În spate. Nu știu unde Eu mă asemăn unui compas înfipt Neclintit Fără balastul zilnic al grijii Prin

Pe geam perdele groase de duminica Lampa cu abajurul stingher al sâmbatei lacrimi de vinerea-târziu de-a pururi înfipte in rogojina din fața ușii

Universul e un mare restaurant stelele consumă alți sori Galaxii întregi cu bărbiile pline de unsoare discută amical despre dreptul celui mai puternic de a divora pe cei care sunt mai

La noi nu circulă liftul Poate pentru că locuim la etajul III. sau poate pentru că proprietarul casei e un bețivan și lucrurile se strică sau să fie din cauza că în blocul nostru liftul nici

Lebedele încă dorm pe lacul liniștit Ceaikovski e doar furat de-o presimțire când mie-n suflet la începutul zilei îmi răsună clar de frumos simfonia lacului

Moartea - doar trezirea din somn Un căscat preeeeeeelungit și ne grăbim să trăim viața noastră cosmică Deseori cu dorința la un vis mai frumos

Să te sărut sub Poarta sărutului După această dovadă de patimi vom tace așezați la Masa tăcerii contemplând liniștea dintre noi Înțelegând Clipa Și vom fi mai înțelepți de o iubire de una din

Veniți și culegeți Sosiți și rupeți Chiar dacă n-ați sădit nimic Sunt în mine destule Zâmbete pentru toți

Pe geam m-arunci afară și eu mă întorc pe ușă Ușa este-nchisă și de aceea mă strecor sub ea și de aceea încerc să trec peste ea Sârma ghimpată și câinele câine rău și noaptea noaptea rece

La început este vorba de o mică, neînsemnată trădare care încă miroase șăgalnic a zâmbete mai încolo intervine deja un mic pact cu timpul din care eu lipsesc iar în final se întâmplă un mare

O fugă nereușită în fața nopții Din toată inima urlu pe Lună Nu știu de ce Oamenii mă confundă cu lupul

Atât de lumesc sunt... Mă scarpin. Înjur. Glumesc La multe nimicuri sar din piele La cântarul final, cu bune și cu rele pentru mine va fi o treabă cu mult cântec Sunt trădător de inimi Ucigaș

Aș dori să petrec Paștele pe Insula paștelui cu o virgină de pe Insulele virgine ș-apoi plini de bune speranțe (nemaiștiind nimic de harta lumii) să trăim fericiți pe Capul bunei speranțe

Mii de picături de ploaie nu vor afla niciodată mulțimea săruturilor noastre Iar noi - inconștienți de ploi cenușii-albastre prin tristețea vremii aventurîndu-ne eroic nu vom ști cît

Dac-aș fi pe Lună! Aș putea chiar de șase ori mai repede să scriu această poezie