Poezie
Calea
...neterminata
2 min lectură·
Mediu
E simplu totul...
E simplu jocul!
Dar trebuie să știi că-l joci!
Nu asculta de alte voci
Ce-ți prorocesc cu-nverșunare
Mântuire și salvare prin religia... „cutare“.
De vezi efectul
Dar și defectul,
Tu caută cauza primă,
Observ-o pân’ la rădăcină
Atent! Transform-o lent...
De crezi, va fi eficient!
Oricine
E „un om de bine”!
El rău nu face din voință.
El iubește ...cu credință.
Dar iubirea lui cea „pură”
Uneori se schimbă-n ură.
De poți vedea
Schimbarea ta, cum o vezi pe-a altora,
Oprește clipa-n loc,
Devino conștient de joc!
Ce simți?...
Gânduri clocotesc fierbinți?
Atașamente?
Probleme iminente?
Dorințe arzătoare?
Încearcă să-nconjoare
Și încet să se depună
Pe suflet curat... ca un strat de brumă.
Stratul se îngroașă,
Te prinde ca-ntr-o fașă,
Te cimentează lent.
Dar vine un moment
Când forțele-ți aduni
Destinu-ți să-ncununi.
De ce? Și cine? De unde? Cum?
Sunt primele-ntrebări ce te aduc pe drum.
Tu cauți răspunsul
Urmându-ți cursul
Și fiecare pas făcut
Reprezintă-un început.
Atent la tine...
Schimbarea vine
Si simți cum totul trece
Și jocul nu te prinde, te lasă rece.
Dar bună inimă tu ai!
Nu milă porți...iubire tu să dai!
De ani obișnuită, mintea ta
Bătută, și-n prezent nu vrea să stea!
Ea fuge în trecut...în viitor
Imagini îți aduce...un chin...un dor.
Cu drag adu-o în prezent
Și-n tine simți: nimic nu-i permanent!
Obișnuința: ne place? Atunci DORIM.
„Mai mult, mai mult”.... Dispare? Suferim!
Toate dispar în astă lume
Altele vin... mai rele sau mai bune.
La fel cum curge râul pe care îl privești
Așa tu curgi... și lumea în care viețuiești.
Și înțeleg atunci că sufăr din dorință
Hmm.. nu pot să nu doresc... obișnuință.
De pot să stau cu mintea în prezent,
Senzația apare - dorință, evident.
Dar n-o amplific. O observ cu drag.
Ea crește, crește și se stinge după-un prag.
Și toate vin pe rând în mintea mea
Le-observ atent și știu că vor pleca.
De ce să mă înfurii? De ce să le rețin?
Bune și rele...cum au plecat, mai vin!
0126.278
0

Mai mult autocontrol, Flaviu.