Poezie
noapte de sîmbătă
răscruce
1 min lectură·
Mediu
noapte de sîmbătă
e atîta răscruce în cruce acum
duminica am pus-o să doarmă la picioare
lîngă ulcica de untdelemn o vreme două vremi
și poate încă o bucată de vreme
să îmi fie la îndemînă cînd nu văd ușa de la intrare
pînă s-o crăpa de ziuă printre ziduri
cînta-vor cocoșii
cu gîturile retezate pe joagărul jumătății de soare
în aburul de pîine al dimineții
voi ști încotro s-o apuc
călcînd pe urma unui iz de sărbătoare
crestată-n taina lemnului de nuc
amirosind a sînge cald
adunat în vase de lut și a floare
053.496
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Virgil Titarenco
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Virgil Titarenco. “noapte de sîmbătă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/95191/noapte-de-simbataComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"S-o crapa de ziua printre ziduri\"- canta-vor cocosii! Mi-a placut mult!
0
Tulbur rasaritul acesta de sarbatoare doar ca sa-ti spun ca scrii uneori tare pe sufletul meu. nu mai mult, ca iar ma mustri ;-)
0
Vali, mă bucur că ți-a apărut comentariul înainte ca să răspund cuiva, că atunci chiar aș fi fost încurcat. Cum de te-ai pricopsit de ai rămas doar la 0? Sau s-a întîmplat \"ceva\"?
Bianca, nu te mustru măi. De ce să te mustru. Mă bucur să te revăd aici.
dediudănuț, \"capo-d-opera\" e o vorbă mare. Ești drăguț doar că gîndești așa. Și da, cred că sînt într-o perioadă de (auto)reevaluare și alte redefiniri filosofice. Poate și de asta am devenit mai \"nefocalizat\". Sînt poate indecis între \"sinceritatea\" neoromanticismului post-postmodernist și \"obiectualitatea\" postdouămiismului. Pentru că atît postmodernismul clasic cît și douămiismul mi se par perimate. Merci de trecere.

pai ca una, pai ca alta, pai ca vorbe mari, aprecieri si alea-alea ;-) nu am mai, nu am de alt fel, ce sa-i fac?
0