durerea din spatele cărnii

Teodor orice durere dispare când citești asemenea versuri și mie căruia îmi plac oamenii care îmbătrânesc frumos nu-mi revine decât să-ți spun că ai în tine atâta lumină cât să-ți ajute să fi peste trecere, peste banalitatea existențială golită de substanță. Multă sănătate și inspirație!

Tema morții revine obsedant și cuvintele tale lovesc puternic transmițând o senzație dureroasă de singurătate într-un discurs structurat natural, sugestiv de o intensitatea, o profunzimea care caracterizează poezia ta, un spectacol de la primele versuri. Sfârșitul este de o sensibilitate ieșită din comun

„așa că-mi las numele scrijelit în palmă
și adorm liniștit ca Dumnezeu
să mă găsească acasă

știu că și mâine se moare...”

un text atit de adinc, in care oriunde ai fugi, oricum te-ai intoarce te vezi in lumina realitatii... atita agonie in suflet, atit de bine redata!
din multele imagini iau una cu mine, daca nu te superi...:)
\'devin nesigur
între mine și lacrimi
se leagă o prietenie
parcă ar fi ultima...\'

nu-mi ramine decit sa ma opresc din fugit, sa ingenunchez in fata sortii si sa accept ce va urma...
cu multa prietenie si deosebita placere a lecturii!

Corina

\"Ruga copilului meu
va dezlega limba de clopot\"
Un poem cursiv, cu o linie melodică aparte, din care răzbate lumina gândului, lumină ce ne însoțește la trecerea dincolo...
Un poem ca o mare caldă, liniștită, de care nu te poți despărți!
Cu drag,
tincuța

\"timpul se bâlbâie prin vene\". Un poem cu premeditarea totalitatii. Moartea ce nu vine, ce nu va sa vina la timp... aici e tragismul- in timp si nu in moarte. Poemul acesta este o supraconstiinta a amanarii singurului timp precis... acela al derivarii prin lipsa.

Inca nu stiu sa comentez acest poem navalnic care insumezaza trairi adanci rupte din suflet... o zi buna poete

din cate imi amintesc tarkovski nota undeva: nu exista moarte. exista doar teama de ea..
te simti umil in fata vietii si mortii, asa e, insa traiesti , Om, deopotriva cu convingerea ca numai Dumnezeu este in stare sa inverseze Timpul.
asculta danganitul clopotului mare al unei catedrale si intelegi acest adevar, mai scriu cartile..

prieteneste,

Linea

lectura asta zbârnâie oasele. se face frig de tot.

nu stiu ce as putea retine de aici. totul e profund si frumos. chiar si durerea astfel exprimata

dar timpul le tratează pe toate

mă așez pe durere mă scutur
timpul zornăie
parcă nimic nu mai doare

desi mai ramane durerea in vene,

cu apreciere deosebita
as

Poate cea mai frumoasa poezie citita aici. Explicit sentimentul, parca il traiesti personal. Se moare zilnic, dar nu vrem sa stim. Cineva ne aminteste. Poetic, cutremurator.
Cu prietenie, LIM.

Clopote, clopote, pere de metal, sunete, ecouri, durerea este trasată de acea limbă mobilă care pendulează între viață și moarte.
Sper că trifoiul câmpului tău e roșu, dar nu sângerând, ci însemnând rotirea timpului pentru a hne sări în ochi și a înțelege că: și mâine se moare...

un final percutant, versuri de o sensibilitate aparte

cu sinceritate, Silvia

marius,
așa este. oamenii care îmbătrânesc frumos sunt oameni plăcuți.
mulțumesc de semn și încurajare, prin commul tău prea generos.

doruleț,
ai elaborat un comm foarte matur. gândirea ta mă face să cred c-am în față un scriitor , în devenire, de excepție.
îți alegi planul apoi te strecori printre rânduri tapetând cuvintele cu frumos.
da, finalul...țin și eu la el. e o ruptură din mine. o ruptură fără de care noi poate n-am exista.
mulțumesc prietene pentru interpretarea ta și pentru gândurile sincere.

corina gina,
semnul tău e bine venit. îmi dă tăria de-a mai rămâne în spatele cuvântului așteptându-l pe Dumnezeu.
îmi place pasajul ales. mulțumesc și te mai aștept

plecăciune în fața voastră, prieteni dragi!
cu multă sinceritate și prietenie,
teodor dume,

Teodor, ești un pesimist incorigibil! Sntem încă tineri și vom mai măzgăli încă mulți ani coala albă de hârtie, mai ales că ai ce să scrii și despre ce iar sensibilitatea ta este a unui romantic dublat de un fin observator al vieții cu multiple experiențe
Un poem sensibil care te caracterizează fără doar și poate
Cu multă și caldă prietenie
PP

tincuța,
o interpretare corectă. mulțumesc de trecere și semn.
mă bucur că ți-ai ales acel moment
\"limba copilului meu
va dezlega limba de clopot\"
te aștept cu drag,

bogdan,
trecerea ta mă onorează. mulțumesc pentru semn. ești bine venit oricând.

doru dorian,
mulțumesc pentru tăcere. ea înseamnă mult, poate mult prea mult.
senzațiile, trăirile nu pot fi explicate în cuvinte...ele dâinuie în trup și seacă sufletul...
mulțumesc, prietene. te invit să tăcem împreună

liniștea sufletului meu vi-o dăruiesc vouă, prieteni!
stimă și considerație,
teodor dume,

\"timpul se bâlbâie prin vene
încă rătăcit printre șuvițe de vis
deschid ochii și întreb
de ce atâta noapte...\"

teo,
mai multe de spus despre poemul de mai sus ar fi anularea valorii sale, ar fi ca si cum as nota undeva in caietul cu amintiri lucruri neesentiale, ar fi o risipa de timp, nu, de cuvinte, ar fi mai mult o intoarcere a valorilor, asa ca nu pot spune decat ca am lecturat un poem bun, interesant, prin coloratura poetica și prin valoarea imaginilor si efectele poetice si oarecum sentimentale pe care le produce!

cu prietenie,
petru sebastian hamat

DANA,
onorat de trecere. prezenta ta, deși rară, mă încântă. te mai aștept.
sigur că da, cel care nu cunoaște umilința vieții și morții, nu poate spune că trăiește, iar Dumnezeu e acela care poate inversa timpul.și mulți poate ne dorim dau nu...

angela,
mulțumesc de trecere și semn. citatul reprezintă curajul de-a spune că numai doare nimic. dar atâta vreme cât există durere înseamnă că existăm...

Liviu-ioan (LIM)
susținerea ta e adâncă. e ca și viața din ultimele clipe...mulțumesc mult.
te mai aștept pe ulița mea.

mulțumiri acelora care au trecut prin starea clipei prezentată aici
și au lăsat urme,\"parcă nimic numai doare\"

cu adânc respect
teodor dume,

teodor dume,
repet celelalte comentarii spunand despre durere. dar e atat de rea, are o asa limba despicata de pe care picura venin din acela negru ca smoala, ochii ii sunt cumva infundati in orbite, mici, rotunzi, doua puncte verzi-albastre, ranjeste de placere, ranjeste, si merge ondulat la panda, mereu incolaceste prada si o ingurgiteaza lent, cat sa vada victima fiecare strop de viata scurs...
te las pe tine sa inchei:
\"timpul se bâlbâie prin vene
încă rătăcit printre șuvițe de vis
deschid ochii și întreb
de ce atâta noapte...\"

cu prietenie,
andrei ot tgocna

silvia,
da, și mâine se moare.e momentul cel mai festiv din viața oricărui trecător și uneori ne pregătim pentru această plecare ori nu o facem de fel atunci când moartea vine cu surprize. după cum știi singurătatea apăsătoare e o latură, un avertisment că timpul ni s-a scurs din oase și pălim...
mulțumesc, silvia. ești un cititor și un comentator de excepție. te mai aștept.

domnule petrache,
prezența ta e benefică, e ca un calmant știind că totul izvorăște din suflet.
în ceea ce privește sensibilitatea suntem la nivelul prim, adică de început, dovadă faptul că revenim de unde am plecat. cred eu că e timpul, după o anumită vârstă, să ne oprim și să facem bilanțul. nu oricine poate simți starea acestui poem pentru că e o stare caracteristică unei vârste...

hamat petru, prietene!
mă bucur nespus că ești alături de mine și de tot ceea ce scriu.cuvântul tău sincerși curat vine din suflet. e un crez pentru mine și pentru ceea ce fac și voi face.
mulțumesc mult pentru vorbele tale generoase care vin ca un sprijin.

andrei,
ai definit durerea într-un mod straniu ți ai dreptate, numai că există și durerea mută pe care eu o numesc singurătate. cea mai tare și stranie durere nu poate fi decât singurătatea pe care unii o încercăm la o anumită vârstă. mă repet și-ți spun că aceste stări nu pot fi cunoscute de cei cu vârste până la 45-5o de ani. după 50 e o părticică ruptă din trup. ea doare straniu de dureros dar în tăcere. mulțumesc de semn. te mai aștept.

vouă acelora care mi-ați vegheat singurătatea și durerea din ea, mulțumiri!
stimă și considerație,
teodor dume,

Si moartea si trecerea si durerea si regretul isi rup gherele atunci cand sunt disecate cu atata pricepere si duiosie pe planseta sufletului. Un poem curgator, de citit si recitit de cate ori vrei sa-ti aduci aminte ca durerea nu exista decit daca bucuria de a trai te sperie, iar moartea si neancrederea sunt singurele noastre surori de sange care urasc acea bucurie.
Dumnezeu sa ne aiba-n fraza !

florian,
mulțumesc de trecere și semn. mulțumesc și de modul în care ai descris durerea din singurătatea lucrurilor.

da, bucuria de a trăi te sperie. te-am citat pentru că ai dreptate. vezi că cei din etnia rromă, atunci când se naște un copil ei plâng și deplâng acea naștere știind că viața e suferință, iar atunci când le moare cineva, ei se bucură pentru el fiincă zic c-a scăpat de suferință. și uite că e mult adevăr în acele laturi ale existenței pe pământ.

mulțumesc și te mai aștept
cu prietenie,
teodor dume,

azi, pentru că boceau în mine drumuri nebătute, mi s-a făcut dor de toate cărările care încă nu mi-au furat umbra și nu mi-au răpit pasul. iubesc versul ajuns și încăput dincolo de lumea asta. aștept și pândesc pasul fulgerat de poezie, cel care plămădește gustul tuturor înțelegerilor.
poezia ta nu e altceva decât dezamăgirea apelor oceanului strâns în noi care urcă la cer și stinsa lor risipire în univers.
sincer, mi-a plăcut mult!


cu prietenie,
laur

laur,
în primul rând îți mulțumesc de trecere și semn. commul tău e un întreg poem. și am să rețin:\"pasul fulgerat de poezie, cel care plămădește gustul tuturor înțelegerilor\". oaspete drag, te mai aștept în pagină.

cu sinceritate,
teodor dume,

Teama taie adanc in asteptare. Clopote, pasari, copii si rotiri. Un cerc. Perfect. Mi-a placut.

natalia,
fiind prima ta vizită la mine în pagină,îți spun; bine ai venit!
mulțumesc de semn. da, viața ca și moartea e un cerc perfect

cu sinceritate,
teodor dume,