Ottilia Ardeleanu

iubesc lumea doamne și tu știi asta să o văd fericită fac multe lucruri bune dar și rele și tu știi asta îngădui până și să mă umilesc las totul să treacă de la mine mă pun în locul

un colț tandru florile cărora le vorbesc verde în față orașul ca un acvariu străbătut de aceste specii oameni mașini mișcările lor aleatorii curenții care străpung tot ce este

atâta-ți spun nu înjura pe omul care-n fața ta abia pășește povara sa nu gura ta o izbăvește ba îi arunci chiar tu acum pe umeri spurcăciune nu te uita că a ieșit pe ultim drum în lume de ce

luați împreună suntem doi frumoși două cești de cafea își răsucesc aromele în funii cu mirosurile noastre după o noapte cu lună de veghe între cearșafuri cu cât ne știm mai mult cu atât ne dăm

văzui pe tanti aglaia pe măturetă fix la sensu giratoriu se roti până făcu șanț de putură să bage toate cablurile cu care s-a înnodat tot orașu de la dumnezău încoa se ridică dintr-odată și

de ziua teatrului în oraș nicio scenă petrecăreții au lipsit de pe bănci cu sticlele lor amenințătoare cu stridențele lor sughițate cu semnele lor de reproș golirile în iarba

cu pompiță are o caligrafie a lui obișnuit cu note de la 1 la 10 cunoaște atâtea nume unele ajunse mari ca dumnezeu sfetnic prin penița căruia au trecut conferințe ședințe planuri proiecte

luați-vă dracu de mână voi ăștia care vă credeți buricu pământului și faceți un cordon de apărare mă tem că n-o să mai aibă loc meridianele și paralelele pământului de voi așa sunteți de

îmi vine să mă pronunț așa în limba maternă despre cum e să scrii în alte limbi să exciți inteligența lasă dracu tot mai bun ești la țâța mă-tii cu șâuri ți țâuri brodate pe care alții ar vrea

ziua mea dibace fusiformă ca micul uragan al sufletului meu care trece prin oamenii gri își lasă fumul de liliac în viteză le ia inimile memoria celulară facem schimb de personalitate devin

tuciurii norii se ceartă cât vezi cu ochii un câmp în libertate ascultă cuvintele ropote scobesc fiecare centimetru cub de liniște senzații de miresme și frunze colorate după chipul și asemănarea

am lăsat-o să zică în poartă să se asmută asupra mea asupra dragostei mele tendinței de a-i iubi pe ei mai mult decât pe ea ființa umilă care scăpase acele cuvinte cu intenția de-a fi auzită de

încerc să te zidesc în mine iubire în fiecare zi construiesc și în fiecare zi se rupe ceva din tine noaptea o iau de la capăt somnul se face praf de stele peste dorințe și răni nu te chem

are două fețe pe interior e sumbru și însemnat cu toate ființele care au scris durere cu buricele degetelor așa cum scrijeleau îndrăgostiții pe scoarța copacilor niște tatuaje pe pielea

am să declar negreșit ziua ventilatoarelor nu fac altceva decât să te ia pe sus să te ia de urechi să te prindă de degete să-ți facă părul de gorgonă să te rotească în sensul acelor de

singurătatea este cu un număr mai mare decât mine cu toate astea am tras-o pe mine ce prostie să cred că o astfel de haină ar putea să-mi ascundă formele de tristețe de nemulțumire de nesiguranță

norii scriu poeme triste păsări despre trecutul cărora nu știu nimic într-o apă neagră nu poți vedea chipuri doar fumul unei vieți risipite pe gânduri și pe vise o mână de neliniști mă ia pe după

cunoaște atâta istorie în pielea lui roasă pe la margini s-au agățat atâtea stofe atâtea fuste și atâți pantaloni păstrează încă forme de femei și bărbați mirosul lor felul de a sta greutatea

mă așez între două raze înfipte în umerii țărmului pironindu-l îmi trag deoparte platoșele ca o scoică perlat zâmbesc necuprinsului o răsfrângere de petale primăvăratice aștept să coboare

Poate că mai mult de 50% dintre invențiile tehnice și tehnologice sunt împotriva unei vieți sănătoase; și câte minți ascuțite n-or fi contribuit la asta! Să creezi ceva împotriva ta! Am văzut într-un

nu știu cu ce fel de pastă s-a spălat soarele de are dinții așa de strălucitori trecătoarea și-a pus ciorapii de lână de oaie bârsană și căciula de-astrahan orașul e plin de ifose de iarnă