Poezie
baladescă
1 min lectură·
Mediu
încerc să te zidesc în mine
iubire în fiecare zi construiesc și
în fiecare zi se rupe ceva
din tine noaptea o iau de la capăt
somnul se face praf de stele peste
dorințe și răni
nu te chem nu vreau să vii
într-un suflet mă rog la ploaie
mă rog la viscol și la comete cu coadă
să-ți taie calea să-ți îndoaie elanul
în fugă iei toate taxiurile tramvaiele
trenurile fără întârziere și
la pas verde e iarba te simte
cum felina mirosul de carne vie
vibrația ta mă cuprinde în timp ce
visurile se dărâmă și o iau de
la capăt iubirea se înalță greu
am aripi prea mici pentru ea obosesc
mă terorizează gândul că n-am să o văd
terminată mânăstirea asta e viața mea
până să-mi mărturisesc păcatele
ai și ajuns fericire
ți se citește în ochi dar eu fără milă
te cuprind să te pun la zidul meu
așa fragilă și dulce
te astup cu mâinile mele până la întunericul
final
știu că viața nu se va mai surpa
niciodată
002353
0