Ottilia Ardeleanu

trece trece aprig trece prin urechile acului aură dumnezeului meu

viața nu e o revistă primești un telefon tu nu răspunzi la necunoscuți cu toate astea știe unde locuiești după gps te contactează pe fb în privat dă-mi niște material urmează abureala de

cauți un loc de parcare nu se arată prea aproape o iei la pas din spate soarele se lipește fierbinte de piele oricât de rece ai fi te topești și lumea se scaldă în apele tale pești de gânduri

o cochilie de melc la marginea drumurilor care duc acolo unde se pierde tristețea oamenii din viața mea se plimbă în octave de la viață spre moarte ca în telegondole colorate arbitrar pe unul

femeia asta rece rece și mută ar vrea să-mi spună ceva dar nu poate ne întâlnim de o vreme pe aceeași bancă ne uităm la aceleași păsări care nu mai tac la aceiași oameni se duc să desfacă aerul în

o singură dată te naști o singură dată săruți o singură dată te dăruiești o singură dată iubești o singură dată urăști o singură dată scuipi în silă o singură dată iei lumea în piept o singură

colegă dragă de bancă ne leagă amintirile de oamenii aceia care ne-au făcut mai buni decât ei mai drepți suntem acum dați lumii cu întrebările ei nevalorificate aerul acesta greu de

este ziua porților deschise în sufletul tău uns cu mir de babassu cât o atingere moale încerc felul tău de a fi hidratant pentru regenerare adecvat femeii sensibile care se resoarbe în

scena întâi el se uită prin ochii ei ca prin două lumini care se unesc în pântec ea are frumusețea iubirii tăcerea este dată la maxim se aud inimile cum ticăie orologiul brașovului ora

Femeile sunt atinse de fiecare cuvânt. Bărbații ating femeile. Bărbații sunt cuvinte care ating!

Dimineață de luni. Grea desprindere de sine, de confortul unui alt sfârșit de săptămână, în intimitate. Despic ziua de noapte cu aburul unei cafele neîndulcite și cu o carte. De data aceasta, Gela

poeții au câini de cuvinte în suflet mușcă în gând din buzele femeilor ies mai înfometați ca niciodată dragostea o scriu printre dinți cu salivă ca și când pe oriunde visează se află

poate că a adus-o vreo insectă tocmai i-a plăcut sângele tău dulce a înfipt pompa ei delicată ca și cum ar fi găsit o mare de petrol și s-a alimentat drept răsplată acest virus te stoarce

ce lucruri a pus pe picioare Dumnezeu aici pe pământ cumva https://www.youtube.com/watch?v=uBSw83tKmFM sau https://www.youtube.com/watch?v=zMQedlrY4cM ori https://www.youtube.com/watch?v=vzfM5

de nu m-ați ruga atâta să vă iubesc paginile aș avea timp să vă citesc

e dureros că mai avem încă oameni săraci pentru care universul se învârte în jurul unui codru de pâine și copii care nu știu să se joace nici să spună de ce n-au părinți să-i mângâie pe creștet

în afara sufletului sau deodată cu el cum ai deschis fereastra se simte durere în oasele astea care peste un timp nu se va mai ști ale cui sunt fluieră singurătatea de parcă ar fi pe câmp și

pe cheiul vieții întunecat gândul mă ia de bună bărbatul de-atunci rătăcește cu mâinile-n buzunare se-aprind oriunde trandafiri împrăștie lumini pe trup de câte ori iubirii îi cer un

se întâmplă să nu găsești un lucru îl cauți și nu-l găsești aerul lui persistă obraznic simți că se află aproape de tine și totuși nu e de găsit lasă timpul îți zici de parcă nu s-ar

degetele mele de la o mână nu mai seamănă cu cele de la cealaltă cu stânga tastez chestii mai neînsemnate în timp ce dreapta bate bine ritmul unui destin din care ieșim amândoi la soarele

Destinul face ca să trăim într-o lume pestriță, într-un spațiu restrâns, într-o atmosferă sufocantă, într-o mentalitate redusă, în incertitudini și dezechilibru. De multe ori, viața omului este

pământul nostru un măr de-ajuns să înfigem în el o masă cu patru picioare neștiind că este o închisoare a dulcelui partea roșie este rivala soarelui am merge un meridian și jumate ți-aș