de ce nu poate fi un cer de dragoste

norii tăi sunt hiroshime te învăluie în pulberea lor te cutremură te țin una cu peretele nu mai ai timp să respiri se lasă greu pe tors te apasă te imobilizează de parcă le-ai fi furat și ultimul explozibil din sine norii tăi bosumflați m-au întors pe dos vin spre mine ca niște nave extraterestre încet căutându-și loc în câmpul inimii o invadează să-și facă laborator de cercetare a iubirii eterne te privesc de sus îți fac sufletul vraiște praf de viață pe care-l suflă cine știe în care grote celeste pe unde trăiesc acei căutători de foițe de iubire despre care nu a mai auzit nimeni că s-ar fi întors să nu citești în ei ca în palmă semnele lor sunt ascunse în milioane de stele dorm liniștiți poeții după gânduri înnorate noi alunecăm unul pe lângă altul ca doi pești înghițim spațiul dintre noi și mă gândesc dacă nu e rost de prea multă dragoste norii tăi sunt artilerie de cuvinte mă atacă e greu să pătrunzi în inima mea dar aproape că nu mai poți ieși