Ottilia Ardeleanu

se pare că frumosul are rădăcinile răului din moment ce pe fața sa pământul e o oază de fericire și descătușare natura lui e una bună fără grosolonii ba chiar te ispitește să strici să

fata asta strânge gunoaiele din ochii noștri șchioapătă și surâde trist privește drept nu clipește când adună frunzele moarte și fluieră chiar dacă plouă mărunt nu se grăbește fluieră trenul de

eu fac piața pun varza transmit indexul plătesc telekomul online sun la engie urgențe nu am gaz să fac o baie fierbinte să dau jos mirosurile omenirii și tot praful de pe tobă car plata de

viața nu e decât o țară străină în care mă stabilesc o vreme!

de două zile ninge se-așterne prea mult alb între noi cât nouă biserici un pod o apă înghețată și nenumărate orașe sub cod roșu sângele nostru se împreuna râu în fluviul vieții flăcări în

iarna are doar lacrimi voi le contorizați din moment ce-mi spuneți că sunt tristă și pibul nu iese cum trebuie nu pot modifica nimic dragostea se pregătește de revelion rochie

când se furișează între ei abia se mai îngăduie trec târșâind pământul unul pe lângă altul până la banca din drum unde moțăie pe câte un gând firav îi mai trezește ori un chiot ori vreun bună

maria atât de fină m-a întrebat dacă poate să scrie ceva frumos despre mine maria este la capătul lumii dar a venit pentru mine special totul e să mergi până la capăt a convins pe toată

trece trece aprig trece prin urechile acului aură dumnezeului meu

viața nu e o revistă primești un telefon tu nu răspunzi la necunoscuți cu toate astea știe unde locuiești după gps te contactează pe fb în privat dă-mi niște material urmează abureala de

cauți un loc de parcare nu se arată prea aproape o iei la pas din spate soarele se lipește fierbinte de piele oricât de rece ai fi te topești și lumea se scaldă în apele tale pești de gânduri

o cochilie de melc la marginea drumurilor care duc acolo unde se pierde tristețea oamenii din viața mea se plimbă în octave de la viață spre moarte ca în telegondole colorate arbitrar pe unul

femeia asta rece rece și mută ar vrea să-mi spună ceva dar nu poate ne întâlnim de o vreme pe aceeași bancă ne uităm la aceleași păsări care nu mai tac la aceiași oameni se duc să desfacă aerul în

o singură dată te naști o singură dată săruți o singură dată te dăruiești o singură dată iubești o singură dată urăști o singură dată scuipi în silă o singură dată iei lumea în piept o singură

colegă dragă de bancă ne leagă amintirile de oamenii aceia care ne-au făcut mai buni decât ei mai drepți suntem acum dați lumii cu întrebările ei nevalorificate aerul acesta greu de

este ziua porților deschise în sufletul tău uns cu mir de babassu cât o atingere moale încerc felul tău de a fi hidratant pentru regenerare adecvat femeii sensibile care se resoarbe în

scena întâi el se uită prin ochii ei ca prin două lumini care se unesc în pântec ea are frumusețea iubirii tăcerea este dată la maxim se aud inimile cum ticăie orologiul brașovului ora

Femeile sunt atinse de fiecare cuvânt. Bărbații ating femeile. Bărbații sunt cuvinte care ating!

Dimineață de luni. Grea desprindere de sine, de confortul unui alt sfârșit de săptămână, în intimitate. Despic ziua de noapte cu aburul unei cafele neîndulcite și cu o carte. De data aceasta, Gela

poeții au câini de cuvinte în suflet mușcă în gând din buzele femeilor ies mai înfometați ca niciodată dragostea o scriu printre dinți cu salivă ca și când pe oriunde visează se află

poate că a adus-o vreo insectă tocmai i-a plăcut sângele tău dulce a înfipt pompa ei delicată ca și cum ar fi găsit o mare de petrol și s-a alimentat drept răsplată acest virus te stoarce

ce lucruri a pus pe picioare Dumnezeu aici pe pământ cumva https://www.youtube.com/watch?v=uBSw83tKmFM sau https://www.youtube.com/watch?v=zMQedlrY4cM ori https://www.youtube.com/watch?v=vzfM5

de nu m-ați ruga atâta să vă iubesc paginile aș avea timp să vă citesc