Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dar parcă știe cineva cine este cu adevărat

1 min lectură·
Mediu
viața e făcută din chestii
iubiri trecătoare
dezamăgiri stivă
așteptând să fie duse la marginea lumii
așa cum visele mele
cu tine cu nopțile acelea în care
îmi spuneai tot felul de lucruri mi se păreau
altfel decât ce știam de pe la ai mei
credeam că o să apuc luna de un picior
și-o s-o arunc în neant ca pe un buzdugan
că o să întorc viciile pe partea cealaltă
ca pe un maț o să le curăț până se fac subțiri
credeam în cuvintele tale în jocurile erotice
în pielea nopții tatuată cu poezii
din mintea ta făcută să mă dezmintă
nu mai eram eu sau poate vremurile erau altele
trăiam clipa și clipa mă trăia
chestii de autofericire
plângeam pe ascuns mă întrebam
dacă este cineva în starea asta
pe care o scriu de ceva ani
și tot nu mă împacă
001.795
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
144
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “dar parcă știe cineva cine este cu adevărat .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14102934/dar-parca-stie-cineva-cine-este-cu-adevarat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.