zidul acesta

Ma bucur sa vad ca seria continua.
Contrastul e nucleul textului. Cel intre mirosul de libertate de la exteriorul zidului
si durerea scrisa cu buricele degetelor de catre fiinte.
Zidul e perceput aici ca un de obstacol de netrecut dar si ca o scanteie
care aprinde flacara imaginatiei. Cine nu vrea sa stie ce-i dincolo de el?
Acest vers mi-a placut in mod deosebit:
"strigătele sunt mici orificii prin care trec insecte"
asa ca am incercat o varianta:
strigatele trec prin mici orificii muncite de insecte.

un zid suntem fiecare
zilele ne sunt cărămizi pe care
le tot clădim cu mortarul speranțelor
oamenii trec îl văd sau nu-l văd
îl ocolesc sau îl sar
unii nesimțiți chiar se ușurează pe el...
doar zidul doar el își cunoaște fața interioară
hei hei... libertatea de-afară...

poem interesant
perdea transparentă pe suflet. Ioan.

“Zidul” pe care l-a construit poezia “are două fețe”, pe interior cuprinde “toate ființele” care l-au pictat cu grafittiul “durerii”, scrijelită ca un “tatuaj pe pielea timpului”, iar în “orificiile” zidului s-au încuibat “strigătele” neputinței, și “pe exterior” sunt imprimate runele “libertății”.
“Zidul” are similitudini cu corpul uman, care la fel are două “fețe”, una interioară formată din lăuntric, pe care sunt imprimate emoțiile, afectele și stările, alta exterioară, formată din materie supusă senzitivităților.

vă mulțumesc pentru semnele de lectură!

Mihai, ce am spus, aia o să fac :). mă bucură prezența ta.

Ioan, ai intuit bine, nu știe omul ce știe zidul!

Răzvan, cu siguranță există paralela cu omul care, dacă vrea, poate fi un zid. acum, depinde de rolul zidului!

onorată!