Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tu pătimești mai rău decât mine

2 min lectură·
Mediu
iubesc lumea doamne și tu știi asta
să o văd fericită
fac multe lucruri bune
dar și rele și tu știi asta
îngădui până și să mă umilesc
las totul să treacă de la mine
mă pun în locul păcătosului cerșetorului bolnavului infatuatului ajunsului
scrâșnesc din dinți îmi mușc buzele dar nu spun nimănui cât mă rănesc
și tu știi asta
nu mă laud pentru faptele mele nici nu sufăr pentru
tot ce aș fi putut avea și nu am avut
tu vezi tot ce fac mă auzi oriunde aș încerca să ascund ceva din mine
uneori lâncezesc în propriile suferințe
nu știu să decid un drum mai curat decât
ce întâlnesc și nu-mi place dar nu vreau să ating în niciun fel cuvântul
vreau să-mi fie de catifea
cândva să te pot privi drept în față
și tu știi asta
îți scriu și anulez orice dedicație pe care ți-o fac
prin rugăciune
înaintea ta am pus copiii bătrânii chiar și pe mine
mi-am spus că tu te descurci
ne descurci și pe noi
și tu știi bine asta
îmi pun un zâmbet schematic să acopăr acele lucruri
știm amândoi
iubesc prea mult doamne nepermis de mult
și tu știi asta
nu trebuie să-ți mai spun
002.696
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
206
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “Tu pătimești mai rău decât mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14091318/tu-patimesti-mai-rau-decat-mine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.