Ottilia Ardeleanu

uneori am tot soiul de vise mă agit noaptea întreagă tot călătorind cu un tren vechi despre el îmi povestea bunicul câți soldați a cărat la război până ce nimeni nu a mai auzit de ei că o

pun câteva frunze din tutunul verde-lipicios al dragostei în foița fiebinte a pielii o lipesc doar cât preumblu limba de la un hotar la celălalt cu toate papilele ei metaforice fosforescentă

suntem singuri atât de singuri încât avem impresia că de undeva va veni cineva să ne țină de urât minutele trec pentru că ăsta e rostul lor așteptăm deși nimeni nu ne-a spus că va veni avem

suntem trunchiuri așezate alăturat ne uscăm cu vremea ne strângem prin evaporarea sevei sanguine mirosim a dragoste de pământ și de noi înșine creștem cu greu ozonul vieții ne lepădăm

tramvaiul pornește matinal din stația tristă cu lacrimi pe geamuri vatmanul indispus la toamne rebele se șterge de frunze la ochi se face ziuă când intră în refugiul gol al unei poezii aprinse

Pe Latip îl cunosc de ceva timp, aproximativ din 2009, an în care am debutat editorial cu volumul Culorile sufletului meu, de la un eveniment organizat la liceul “Lazăr Edeleanu” de către distinsa

(in memoriam Octavian Dumitru Unc) stăteam așa cu picioarele atârnate deodată m-a cuprins o tristețe soră cu moartea și mi-a venit din senin să plâng am plâns până când stelele s-au dus la

dacă ai văzut cuvinte libere să-mi spui dacă ai văzut om liber să-mi spui și câte feluri de libertate cunoști numai moartea e liberă și n-a făcut nicio școală pentru asta nimeni n-a

o răscoală de frunze cu vârfuri ascuțite în fața ușii mele a izbucnit de aseară nemulțumirea e un murmur continuu i s-a alăturat și marea face spume pare să aibă guturai nelalocul lor

instalez de ceva ani sisteme de operare și softuri am luat-o de jos mai întâi am fost numită mama tastaturii și a imprimantei biții curgeau prin venele mele și acum mai sparg câte un vas de

pe drumul cotidian statui și umbre toamna încremenită în aramă un coș plin de fructe arome plimbându-se nori deasupra simțurilor mele răscolite de un dor cu aripi reprezentări ale

nu mai ascunde poeții în inimă femeie păcătoasă cu versul îi ademenești în sufletul tău cu ferestre luminate de gutui mirosind a pâine și sare pragul cuvintelor e trecut pentru încă o noapte

nu-ți mai împărți sufletul în 1001 de femei fiecare cu povestea ei te poate ademeni niciodată nu vei putea spune care dintre toate te-a fascinat până acolo încât să nu-ți mai găsești drumul spre

Îmi propun să investesc în zâmbet. Chiar de azi. Să caut o gură de aer nici prea rotundă, nici prea largă, să-l așez chiar în față, peste două rânduri de fildeși strălucitori cu care poți cuceri pe

În liniștea deocheată se plimbă o mâță complet albă. Pare un palimpsest aruncat pe iarba înrourată de câteva cicori. Un flutur la fel de alb virează pe lângă o frăguță aplecată peste gard ca o țață

niciun ștreang nu te ține în asfixie mai mult decât minciuna picătura de viață eliminată pe lângă sfoara groasă intrată în jugulară fiecare por însângerat în jurul grumazului un șirag de

dimineața orașul cu gene îngreunate miroase dinspre staule facem schimb de viață de interior cu viață de exterior crezând că ne vom împrospăta simțurile de fapt înghițim aer poluat aerul ne

singurătatea cade peste oraș cu gura-n jos hămesit norul de miazănoapte stă la colț și-i vine să verse fierea unui timp închis ceasul de la casa de cultură sparge aerul la fix între ore mai

nimic nu poate fi mai rău decât atunci când oamenii vor fi ținuți în cuștile lor cândva numite case asta pentru a deosebi o casă de adversarele ei la nivel înalt cu gratii să nu intre hoțul de

Îmi pun ochelarii de distanțare socială ca să văd până dincolo de vremuri. Un aspersor împrăștie apă în rotocoale pentru covorul de iarbă și cuverturile de frunze din decorul dimineții. Uneori,

am dus cuvintele dintre noi la heleșteu într-o căruță de griji împrumutată pentru o zi unul câte unul din bumbacuri fine le-am spălat cu săpunul dintr-o casă părăsită le-am bătut bine pe partea

eu nu-mi numesc cuvintele dor și le las în pace este o întoarcere în clasele primare la jocul de-a memorarea identifică locul mărimea culoarea numele întotdeauna numele la sfârșit semnătura