Poezie
eu nu
1 min lectură·
Mediu
eu nu-mi numesc cuvintele
dor și le las în pace
este o întoarcere în clasele primare
la jocul de-a memorarea
identifică locul mărimea culoarea numele
întotdeauna numele la sfârșit
semnătura drumului tău
spunea învățătorul în exigența făpturii sale
apoi mă ținea de mână să scriu cele mai frumoase consoane
vocalele îmi ieșeau oarecum dezinvolte
făceam vocalize pentru tristeți și mai rar bucurii
loveam duzii din curte de la vreo cinci metri
iar ei creșteau așa cum un copil oarecare altoit
săream ștacheta unei vieți aprige
dar ce știam eu pe atunci
număram înaintea tuturor
de parcă trebuia să închei oarece socoteli
m-am simțit dintr-odată a altui timp
căutam disperată pe cei dragi
se îndepărtau așa cum se blurează chipurile intime
singurătatea mă servea cu atenții
naivă mă duceam cu ea la câte-o cafea
îmi făcea capul calendar însă
părea o bună prietenă
nu mi-am permis să-i dau flit
părinții mă educaseră într-un fel
de care nici azi nu scap
ascult bob marley reggae
în timp ce ploaia repede de iulie spală trecutul
din punctul ei de vedere
022.153
0
RR