toate scoase dintr-o carte

Este un poem-alegorie ce surprinde în mod cu adevărat original raportul dintre viață și scriitură: cerneala inimii, a trăirii, are nevoie - pentru a fi așternută pe un suport - de un instrument, de pană, iar aceasta presupune deseori (dacă nu întotdeauna!) un dureros și sublim sacrificiu. Este dureros pentru că însăși viața trebuie frământată pentru a deveni poezie; este sublim pentru că așa se formează „tulnicul” prin care zărim „lumea de dincolo”. Iar inima (focul, apa și chiar suportul ultim al scrierii) este elementul permanent de legătură - interfața - între viață și scriitură. Inima bună face posibil ca însăși viața să devină operă - idealul oricărui „autor” care nu e doar un simplu scrib.
Simbolurile textului sunt multe, valențele - și mai multe.
O adevărată alchimie lirică privind viața și oglindirea ei în operă!
Sincere felicitări!

am încercat și eu "alchimia lirică"...

Pus în fața acestui text
simt că nu mi-a ieșit niciodată...

Steaua nu există, doar răpus de superbie aici...

„Iubește-ți aproapele” așa cum te-ai iubi pe tine însuți atunci când ai fi fericit, ai avea succese și ai fi apreciat la superlativ de ceilalți, căci cu cât oferi mai multă iubire pură, cu atât o primești înapoi multiplicată la numărul celor cărora le-ai conferit iubirea.

aveți mulțumirile mele!

Alexandru Marchidan, onorată de aprecieri.
Șetfan Petrea, bucuroasă de empatie.
Răzvan Rachieriu, încântată de interpretare.