flori sintetice
motto: "în chat-ul nostru, / cuvintele înfloresc și mor peste noapte, / ca plantele decorative dintr-o vitrină, / lucioase, perfecte, / fără rădăcină - armuri digitale // îți scriu // ai grijă de
MAMondea Adrianad-hominem
Un autor publică un text online / hiperbolă, jargon medical‑sportiv, erotism în crescendo / poemul mizează pe hiperbola corporală pentru a sabota limbajul convențional al iubirii / pendulează între
MAMondea Adrianlogica fluidității
motto: „sub un clopot de lumină lichidă / oglinda... / se îndepărtează ca un satelit dezertor” – pxl pxl pxl Privesc un pahar cu apă în lumina de seară. Marginile transparente se dublează într-o
MAMondea Adriansimbiogeneza
motto: „Uneori o amfibie locuiește în noi / mușcând din vârful lanțului trofic” – pxl pxl pxl O lampă de birou pâlpâie la ora trei dimineața / lumina ei cade pe o cană uitată, pe fundul căreia se
MAMondea AdrianN-ows
motto: „detonarea a fost acum trei secunde. / sunt milenii de atunci.” - pxl pxl pxl Te-ai gândit vreodată? Fiecare clipă banală e un nod unde cronos (timpul-ceas) cronometrează, kairos
MAMondea Adrianpxl pxl pxl
I uneori, o amfibie locuiește în noi, mușcând din vârful lanțului trofic. pardoseala pulsează — epiderma tectonică a încă unui pas desprins dintr-o ploaie acidă; mestecăm mărul interzis în
MAMondea Adriancicatrici
*primordial uneori obişnuiesc să privesc cerul de parcă aş fi un fel de oglindă concavă / sau retina unui fluture ascuns în respiraţia unui daimon obsedat de femeia cu o mie de braţe. şi
MAMondea AdrianCând lumina răsare pe o plajă în constelația lui Orfeu și miezul fragil al unei supernove își decodează echilibrul – pretextul care servește inconștient și multiplică, astfel, cauzalitatea externă...
Eu strâng din nisip umbrele noastre cum strângi un pulover vechi într‑o valiză minusculă, fără să știu dacă mâine schimbarea totală a astrului nopții va stârni urletul acela prelung / gâtul
MAMondea Adriancataclism
(pe câmpul de bătălie al subconștientului, gândirea e liberă să plonjeze din organicul visceral în roșul halogen al măcelului) Nu‑mi pot cuceri fiecare tendon de pe șoselele lungi, stolul de
MAMondea Adrianrendez-vous*
nu mai pot să spun că visez că respir inconștient nopțile pictate de un fir de păianjen limita care separă intrinsec dorința de o simplă realitate. nu mai pot spune că mă las ușor convins de
MAMondea Adrian(404: nostalgia not found)
// adevărata existență umană nu se reduce la simpla supraviețuire biologică, ci depinde de valorile, conștiința și spiritualitatea pe care le cultivăm. Atunci când omul își îndreaptă atenția spre
MAMondea Adriancodul binar
construiesc hărți pe trupul incandescent al sinapselor atâtor crabi filiformi, ca un memento al distanțelor lor fără ecran / fără ecou, repere ascunse într-o stâncă portocalie. pe această
MAMondea Adriansub lumina difuză a unei veioze
am simțit adevărata frumusețe ca pe un ecou tăcut / plutind prin ungherele minții / la ora trei dimineața. mă trezesc uneori / și o caut în mijlocul camerelor goale convins că se ascunde în
MAMondea Adrianriff până la capăt
m-am trezit devreme înainte ca lumina să își caute forma printre storuri. pe zidul casei / în jocul de umbre lăsat de lampadar / se desena un chip din amintiri conjugate într-un mod ireal. //
MAMondea Adrianfior
Îmi place să cred că poezia este o formă de cartografiere a invizibilului. Nu pentru a-l fixa, ci pentru a-l sugera. Un fel de hartă desenată pe o foaie umedă, în care liniile se estompează chiar în
MAMondea Adriancicatrici | cartografia unui miraj urban
în constelația acestui oraș amintirile mele sunt impermeabile aidoma unor insecte prea lungi – o juxtapunere de conținut când totul capătă sens când umbrele nu ne mai vorbesc despre evadare și
MAMondea Adrianelectric blues
în fiecare zi emit câte un card pentru eternitate într-o apartenență de fond, problema organizării tuturor resentimentelor într-un limbaj circadian, același co[r]d de intrare, o combinație
MAMondea Adriandoar tu
Nu există indicii, miza unui act filantropic, resentimentul acelei nopți, comise din nou, ca și cum singurul personaj, extrem de banal, e acest mim, făurit din ecoul cuvintelor noastre. Nu
MAMondea Adriancâteodată toamna
de multe ori, fără rost, suntem prinși într-o iluzie a vechiului nimb rătăcit... pe aleea de sub castani, o frunză îngălbenită s-a desprins din propriul vis secundar, aidoma unui fir de
MAMondea Adrianreflux
înainte de criza / pe care o trăim nu existau diferențe / contraste. copacii așteptau îmbrățișarea ca un simplu gest provincial ploaia des pătrundea în inima orașului grăbit / golit / de
MAMondea Adriancând vine ploaia..
când vine ploaia îmi văd inima atinsă de nori un potop de sentimente stranii şi... urme de petale albe de flori pierdute / trecătoare revărsate peste umerii goi. când vine ploaia sunt tentat
MAMondea Adrianautoclave
.amor nocturn | se scutură norii de cuvintele noastre / reflecții înșirate pe geam / parcă sfidând toată această realitate / ca un nimb de mătase / ca un vis inutil sau / un dans nebunesc / un dans
MAMondea Adriancând mângâi părul unei pisici dimineața
motto: „oamenii nu cumpără ceea ce faci ci motivul pentru care o faci / iar ceea ce faci demonstrează ceea ce crezi” – TED, Simon Sinek de ceva vreme am un companion blănos. un motan cu blana
MAMondea Adrianselfie
cuvintele conturează / cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex învăluind stările, învăluind emisferele / cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor
MAMondea Adrian