codul binar

construiesc hărți pe trupul incandescent al sinapselor atâtor crabi filiformi, ca un memento al distanțelor lor fără ecran / fără ecou, repere ascunse într-o stâncă portocalie. pe această insulă, umbrele se alungesc în ritm de flamenco, apoi dispar, înghițite de valuri și de pești abisali / expresii fără contur, centrul alb al acestei priviri camuflate. nu e nevoie de busolă, doar de urmele de pași pe această consolă a sufletului meu / când naufragiații devin crabi filiformi / cicatrici și un ghem de ciulini într-o stare de metamorfoză. mă întind pe această plajă a cerului crom, ascult cum pulsul planetei se amestecă, la limita unui somn liniștit, cu semne ale vechilor amoniți și culoarea unui nou răsărit într-un corpus al unei clipe, lăsată-n tăcere. la capăt rămân doar contururile unui labirint lent / un algoritm fracturat și gândul nopții ce vine – coduri ascunse / impulsuri și întrebări interzise. mă înfășor în cuvinte, pe cale să devin un castel de nisip.