Calabi–Yau

O poezie cu o sensibilitate intelectuală rară, un echilibru între rafinamentul științific și fragilitatea emoției.
Este un text care ar putea figura fără probleme într-un volum contemporan de poezie conceptuală, alături de nume precum Ioan Es.Pop sau Andrei Dósa în fazele lor metafizice.În limbajul fizicii sau al geometriei (și mai ales în contextul „Calabi–Yau”), poemul sugerează un colaps al unei dimensiuni, o micșorare până la esență, o cădere care nu se mai răspândește, ci se concentrează într-un loc unic, invizibil.Iubirea (sau amintirea ei) se manifestă în multe feluri, adică toate fiind căderi, dar nu spectaculoase, ci microscopice, intime, trăite în interior, în acel punct în care realul și imposibilul se amestecă si accentuează momente de prăbușire interioară concentrată, microevenimente emoționale care au intensitatea unei catastrofe, dar dimensiunea unui punct. Rezonez.
Da, poemul sugerează că iubirea e un univers pliat în sine, cu dimensiuni ascunse, invizibile pentru ochii obișnuiți.Las stea! Felicitări! Este excelent pentru radio (părerea mea).