sub lumina difuză a unei veioze

Aș fi vrut să nu te comentez eu primul, să reanalizezi textul și prin ochii altor cititori, dar la cât de puțin se comentează acum pe Agonia, chiar și un singur comentariu e un privilegiu. Un text călduț, de suprafață, în care nu-l recunosc pe autorul din poemele In memoriam sau Doar tu. Parcă ar fi scris de copilul tău sau de copilul din tine, ca un fel de demonstrație sau ca un răspuns la comentariile primite anterior, mai ales din partea mea. (fiorul între ghilimele, implementat în poem, trădează și mau mult această intenție. Dar și faptul că folosești un limbaj în care nu există metafora cuvântelor mai sofisticate, prin juxtapuneri filosofice, psihologice etc., așa cum făceai anterior). Ceea ce remarc sunt pasajele din prima și antepenultima strofă, referitoare la ecou. Hai și penultima strofă, golul acela fiind bine descris. O stângăcie: să-mi mușc degetele de la mâini. Erau suficiente degetele, de vreme ce ai încercat să o atingi. Altă chestie: la început te referi la ea, persoana a treia singular, o caut, apoi treci la timpul prezent, și vorbești de sărutul tău cald. Ar fi fost mai bine să fii constant, să te adresezi ei, mereu, la persoana a doua, ca apropiere sufletească. Sau, daca vrei ca totul să fie ca un sentiment estompat, ca un vis care te părăsește, doar la persoana a treia. În fine. Aș vrea să nu mai simt factorul demonstrație în poezia ta, să simt că nu-ți pasă de cititor, că nu el îți dictează scrisul. Dar, poate că mi se pare doar mie acest lucru și mă înșel. Până la urmă, e doar o părere, tu faci ce dorești.

pe care și-a exprimat-o domnul Ionuț. De fapt, în timpul lecturii, am rezonat până aici, la versurile:
"îmi place să cred că e un motan
care își schimbă ascunzătoarea
de fiecare dată când mă apropii
lăsând în urmă doar un "fior" de dor
așa cum îl definesc constelațiile.

am încercat să o ating / să o resping
să-mi musc degetele de la mâini
dar cuvintele s-au dizolvat ca un ecou"

unde m-am tot întors, înțelegând că frumusețea, prin exercițiul pe care îl facem de a observa lucrurile noaptea, ziua, poate fi întâlnită în adevărata realiate, în tot ce mișcă sau există, și, prin urmare, chiar în motanul care își schimbă ascunzătoarea, devenind, în poem, metaforă a frumosului. De ce m-am oprit de mai multe ori aici?! Această trecere imediată de la masculin la feminin, de la motan la frumusețe, când spuneți "am încercat să o ating" este un pic cam nepotrivită, rupe ideea, parcă lasă la opțiunea cititorului...
Apoi, în versul "să-mi mușc degetele de la mâini", pe lângă faptul că trebuie renunțat la specificarea făcută, în esența versului am întrezărit neverosimilul, nerealizarea, față de mediul înconjurător la care ați apelat până la acest vers pentru întâlnirea cu frumusețea. Personal, întreaga strofă
"am încercat să o ating / să o resping
să-mi musc degetele de la mâini
dar cuvintele s-au dizolvat ca un ecou
al valurilor care alintă țărmul
în nopțile de vară.
așa că rămân în tăcere și o aștept
știind că se va arăta când uit complet
când uit să o mai caut."
mi s-a părut o ruptură identică.
Deci... pentru prima strofă, pentru care am o propunere:

"am simțit adevărata frumusețe
ca pe un ecou tăcut / plutind
prin ungherele minții

mă trezesc uneori
și o caut
convins că se ascunde în spatele viselor
pe care le uit imediat ce mă ridic din pat.
// de vină e fereastra și sărutul tău cald. //"

rămân în tăcere
aștept
știind că se va arăta

poate tocmai în acest gol
dintre întrebări și răspunsuri
trăiește

așa cum adesea ai spus…
„doar organic.”

Rezonez cu ideea poemului! Mulțumesc mult pentru ca am avut ocazia să interpretez versurile și sa-mi las opinia, propunerea... Multă inspirație!

Corectez:

ruptură ideatică
Deci... pentru prima strofă, am o propunere

Ionuț Caragea / Papadopol Elena > vă mulțumesc pentru lectură și pentru feedback! am adus modificări.

I.C. / Într-adevăr, nici eu nu mă recunosc. Primul impuls cred (o frustrare pentru anumite atingeri? dorința de a demonstra? – efectele acestora, consumatorism, vibrație joasă, dopamină, chimicale care ne dau starea de „flow” ipotetic? / poate și copilul din mine? (toți avem copilul acesta în noi, nu-i așa?). Ei bine, nu e scuzabil. Mea culpa. Îmi asum și le eliberez. Copilul rămâne pe text :) E ok cu redundanța „degetelor de la mâini” – corectez, mi se pare mai potrivit. Oricât m-aș fi străduit să observ acest lucru, nu-l vedeam. Uneori, e nevoie de acel „cap limpede”, un fel de editor din umbră, care să vadă ce autorul nu poate observa..

Ce am încercat să „demonstrez”? Că mă pot întoarce la origini și pot construi un text cu un limbaj simplu, ușor metaforic, o tematică introspectivă, o vibrație fină, intangibilă, o urmă sonoră. Inițial, am vrut să fac o conexiune cu pianul și mâinile persoanei care mă sărută ușor, să construiesc aici legătura organică, dar am lăsat-o pe ultimul vers și am scos în evidență elementele dintre slash-uri. Tema principală este „căutarea frumuseții” – o meditație despre natura ei efemeră și despre tendința omului de a o căuta în locuri greșite sau de a o pierde imediat ce dă de ea (ecou tăcut / motan jucăuș / un sentiment care se relevă doar când e complet uitat). Asta dacă acceptăm că poezia este un joc continuu.

Ideea este că, trecând prin această „furcă caudină”, mi-am dat seama că voi rămâne constant pe tipul de imaginar pe care mi l-am dezvoltat de-a lungul anilor. Rămân fidel încercărilor mele de a-mi deconstrui proxima realitate (cu toate aspectele ei) și de a o reorganiza, trecând-o prin toate formele de experiență trăite, departe de a schimba între noi doar adevăruri personale. Poate scriu „apoetic”, dar mă redresez din mers. Câteodată îmi iese, altădată fac progrese. Mulțumesc frumos, apreciez.

P.E. / Într-adevăr, există o ruptură de sens, iar observațiile dumneavoastră m-au ajutat să înțeleg acest lucru. Desigur, poemul se poate rafina până la disoluție, iar ideea de a lăsa spații goale pentru a da respirație textului îmi place. Uneori, mai puțin înseamnă mai mult, iar lipsa unor detalii forțate întărește atmosfera și mesajul. Vă mulțumesc și pentru faptul că ați reușit să rezonați cu anumite imagini și v-ați întors asupra lor de mai multe ori. Voi ține cont de recomandări și sper să găsesc un echilibru mai bun între intenția mea inițială și coerența necesară. Încă o dată, vă mulțumesc pentru lectură și pentru feedback!