rendez-vous*

nu mai pot să spun că visez că respir inconștient nopțile pictate de un fir de păianjen limita care separă intrinsec dorința de o simplă realitate. nu mai pot spune că mă las ușor convins de celălalt factor ocazia de a începe să râzi / memoria îmblânzită a unei pisici de pe stradă. prea des trestiile mișcate de vânt îmi acoperă ochii falsificând / subtil gustul acestui ultim eșec - o pânză-n ulei vopsită-n culori / atât de eronate şi miros de lavandă. unele idei se prețuiesc departe de zgomotul metronomului după o schiță stivuită printre oglinzi retrovizoare aceleași oglinzi prin care se distribuie misterioase armuri un cer monocrom și rădăcinile noastre schimbătoare. // acum știu // tot ceea ce doare e sub acest spațiu difuz sub zâmbetul tău / sub promisiunea că vom păși împreună dincolo de pariul acestei proximități unde pisicile dorm / iar regina nopții se dilată ca o pasăre oarbă. ne-am apropiat încet pe bulevard, noi doi și amintirea acelui... "À la fin tu es las de ce monde ancien"* scris de mână pe aceeași carte. mi-ai spus: „soarele este o pictură murală care se desprinde de pe zidul de piatră o curbă a aceluiași metronom o vibrație a atâtor oglinzi retrovizoare şi arderea lentă a ierburilor ajunse de acum o latură ascunsă a emoțiilor tale." eu am numit deja această poveste. abia așteptând să deschid larg o fereastră. „uimește-mă” ţi-am spus. recunosc / într-o lume de apariții neașteptate oamenii pe care-i întâlnesc pe stradă fac gesturi banale / clișee într-un exercițiu erotic fascinant despre vise / despre dezacorduri şi iubiri repetate... nu mai pot să spun că visez / că respir. există poezie / există atâtea șanse de supraviețuire pe Marte. ___ * zone, G. Apollinaire