selfie

cuvintele conturează / cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex învăluind stările, învăluind emisferele / cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație / să fie poezia un spațiu vital al regăsirii, sinele unui contradictoriu impuls datorită căruia am visat să avem o altă viață? / discret atingem din nou paradoxurile / discret ne acoperim ochii cu enclavele unor noi înțelesuri / căci noi suntem reflexiile acestui templu, eoni chemați a medita, a contempla, lumini ce au menirea de-o unică respirație peste iarnă / poate din acest motiv „curțile” noastre interioare nu ne aparțin, nu au granițe, „aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor / dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului despărțit de oracole / d(o)ar gândurile sunt umbrite de pleoape / așa că... / „mocnind sub copaci Dumnezeu se face mai mic / să aibă loc ciupercile roșii” (L. Blaga, în munți) / și pentru că știu că suntem cu toții fascinați de frumusețea convulsivă a... „reginei nopții”