mircea trifu

Am mai sărutat odată crucea ta și-am pus ultima floare, Crescuse-naltă-n suflet, avea parfumul tău și-a ta culoare, Am smuls genunchii din pământ și rădăcinile le-am rupt, Venise timpul să evadez

De mine râdeau când le spuneam că raza soarelui aud, Când dimineața o trezește și zbenguindu-se-n lumina vie, Obosește frântă de căldură și se topește-n mare, picurând, Și legănată-ncet de valuri,

Nu mai am nimic de spus, sunt doar tăcut, De o tăcere ce doare liniștea din mine, Am obosit să te aștept, aici am refăcut În liniștea tăcută, dreptul meu la tine. Am adunat săruturile date în

Totul e gata să fugim din lumea întristată, În nori am ascuns totul, în noaptea adorată, Căruța argintată, cu două fulgere în hamuri, Să ne-aruncăm tristele și negrele flamuri În mare, pe cer, pe

M-am săturat, prea multe lacrimi curg Pe scoarța obrajilor, ca și omizile, Durerea îți intră pe fereastră în amurg Și se strecoară-n vis, rupându-ți aripile. Nu pot să am un vis curat,

Sunt fiu de împărat și tatăl meu e-un dud bătrân, Împărăția sa se-ntinde pe pământ, chiar și pe cer, Frică au toți de el și umbrei sale i se supun, Cu sceptrul mâniei de-i atinge, toți iertare-i

Ocolesc calea ce duce spre steaua ta fumegândă, Ocolesc calea unde amintirile îmi sunt dușmani, Nici umbră nu am, unde dorința să se-ascundă, Mugurii iubirii mele sunt ca suspine de orfani. Cu

Am luat puțin jăratec din inimă și am aprins un foc, E așa de frig, în jurul meu cu fulgi de nea se plânge, Zăpada lor mă-njunghie și sufletul îmi frânge, Am devenit un sloi, durerea rece mă ține

Am stors din amintirea ta un ultim strop, Nu-mi ajungea să te mai am o noapte-n vis, Trecutul încerc c-o lacrimă să îl dezgrop, Uitarea nopții, visul meu mi-a stins. Te-am căutat prin toată

Am înviat dintr-un suspin de muribund, M-am răzvrătit și dureros m-am apărat, Moartea-am rugat să nu mă facă vinovat De soarta ei din iadul veșnic furibund, Păcate mari nu am si nu eu sunt

Rochii de bal, rochii de seară, Lăsate prafuite în suflet, Sărate săruturi, acum uitate, Ce buzele roagă oglinda încet, Și albele fire de păr, de păcate. Resemnarea m-apleacă și apără Mintea

În noaptea asta vreau să te despart de mine, Să despletesc din visul meu iubirea ta, Să văd din țesătura mea ce mai rămâne Și ce valoare are noaptea fără tine, Cât pot să iau în târgul viselor pe

Sunt două nopți de când o caut, simt umbra lor, Se întinde de aici din mine, mă doare al ei dor, Iau urma ei, e rece, dureroasă se-nalță în abis, Cerul s-a deschis să o ascundă și apoi s-a

M-am îmbrăcat cu noaptea Și am ieșit pe prispa sufletului, Privesc afară, în grădina inimii Ce adie-n ritmul vântului. Grădina mea e o icoană Plină de cimitire sfinte, Aicea nu se plânge pe

Sunt zeu? Nu cred, pentru că plâng, nemuritor aș fi, Nici om nu sunt, căci aș avea măcar hotar și bucurii, Și nici în mare nu-s delfin sau din corali o floare, Nici chiar o stea, ce în a cerului

E noaptea ta, prin geamuri se strecoară luna, Vestește să te pregătești, că-i ora ta acuma, Aștepți de-o viață sau din alte vieți trecute, Să-ți speli obrazul de dureri și lacrimi mute. E

Focul cuprins într-o clipă din fulger, Să facă să-mi crească aripi ca de înger, Și-n mâna mea vreau acum să se scurgă, Să-mpiedic durerea la tine s-ajungă. De la mine la tine aș face o

Aștept somnul să-mi deschidă porțile, Să vină să mă-mbrace-n vise dulci, Cu susur de rugină să-mi coloreze nopțile, De unde nimeni nu mai poate să-mi dea brânci. Aștept luna să-mi trimită-o

Încerc să-ți trec pragul sufletului, să intru apoi desculț, pe vârfuri, Aici respiru-l ține chiar și vântul, am ochi-nlâcrimați, pe gânduri, Ai voalul transparent ce-ascunde-altarul tău, e greu, de

Am inima nebună-nflăcărată, sălbatică, dogoritoare, Nu are stăpână, nu-i pasă că mă doare, Mă arde pârjolind pe-aici prin suflet și în cer Și calcă totul în picioare cu potcoavele de fier. Îi

Mama mi-a spus odată, înainte de-a pleca de-acasă, ,,Atent băiete la câini, căci te vor sfârteca. Lasă furca și fără glas de mahala, Apropie-i și dă-le să mănânce din mână la masa

M-am săturat să fiu mușcat de mână, Să simt iubirii mele poarta-nchisă-n nas, Să am obrajii roșii, tumefiați de palme, Să simt indiferența ta la orice pas Și să răspund cu oftaturi albe, fără

Simți că trădarea cu tine-n pat doarme, De strigi înc-o dată ,,Iartă-mă Doamne,, Nu face uitarea sau mâna iertării Să te scape odată de chinul tăcerii. Mă uit la a mea viață ce timpu-o

M-am revărsat din cer, purtat de-un fulger, Simțind că cineva pe stânci mă cheamă, Frumoasă în durerea sa, o fată înger, Învăluită-n geamătul șoptit de teamă. Am vrut s-ajung mai repede să o