Poezie

Aripi frante

1 min lectură·22 septembrie 2013

Mediu

M-am revărsat din cer, purtat de-un fulger,

Simțind că cineva pe stânci mă cheamă,

Frumoasă în durerea sa, o fată înger,

Învăluită-n geamătul șoptit de teamă.

Am vrut s-ajung mai repede să o ajut,

Dar pala unui vânt s-a pus în fața mea,

Un nor stângaci m-a-mpiedicat și am căzut

Pe-aceiași stâncă unde ea gemea.

Nu știu cât am rămas acolo lângă ea,

Simțeam un plâns că îmi cerea s-o iert,

De am căzut e vina ei, să iau aripa sa

Și de sunt supărat pot chiar s-o cert.

I-am spus că nu vreau sacrificiul său,

N-ar mai putea zburând să mai viseze,

Ea e un înger bun din cerul meu,

Lăsată pe pământ să mă vegheze.

M-am aplecat spre ea și am văzut,

Ca mine doar o aripă avea,

Și în genunchi, c-o plecăciune i-am cerut

Să devenim un singur înger pe o stea.

Am prins-o-n brațe, cu-n sărut ne-am înălțat

Și-mbrățișați am devenit un singur dor,

Uniți de două aripi si de dureri legați,

Să dăm iubirii pământene ajutor.

001.064

mircea trifu. “Aripi frante.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14035978/aripi-frante

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.