Poezie
E inca
1 min lectură·
Mediu
Rochii de bal, rochii de seară,
Lăsate prafuite în suflet,
Sărate săruturi, acum uitate,
Ce buzele roagă oglinda încet,
Și albele fire de păr, de păcate.
Resemnarea m-apleacă și apără
Mintea să rupă prezenturi fatale,
Să poată din mine, frânturile calde
Să pară reale, e unica cale
Ca viața, destinul să-mi scalde.
Doar ea călăuză să-mi fie de-acum,
Să poată să-mi apere încă visarea,
Ce nici o durere mârșavă, ascunsă,
În blândețe să-i simtă chemarea
Și nici de riduri pătrunsă.
Și atunci, când argintul părului meu,
Mâna blândă, tremurând o s-o simtă,
Să știe că-n suflet încă e Mircea,
Căci timpul minte din falsa oglindă,
În veci îmi va fi, pământul și crucea.
001.094
0