Poezie

Abisul chemarii

1 min lectură·17 octombrie 2013

Mediu

Nu mai am nimic de spus, sunt doar tăcut,

De o tăcere ce doare liniștea din mine,

Am obosit să te aștept, aici am refăcut

În liniștea tăcută, dreptul meu la tine.

Am adunat săruturile date în fiecare zi

Și am scăzut pe cele de la tine noaptea,

Așa am înțeles de ce de mine te ascunzi

Și nu-ți mai simt din gura calda, șoapta.

Apoi, cu ochi-nchiși am lăsat ploaia rece

Și mii de mustrări să-mi biciuiască chipul,

Pedeapsa mea o vreau și nu o las să plece,

Așa voi reuși să-mi înviez iubito visul.

Am cerut vântului să mă ajute, să-mi aducă

Înapoi fiorul ce-l simțeam când mă chemai,

Chiar de eram pe cer, în mare sau pe luncă,

Eram mereu prezent în orice univers voiai.

Ochii închid și buzele le mușc până la sânge,

În gustul lui sărat să-ți simt iar lacrima,

Acum, pe piep doar umbra ta imi plânge,

Degeaba strig, nu ești,si nu te pot chema.

001.063

mircea trifu. “Abisul chemarii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14037150/abisul-chemarii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.