Jurnale

Decembrie se înserase de sus îngrijorate stele ne priveau să nu cumva să rătăcim pe drum și fiecare stea voia să fie văzută și noi spre toate râdeam lumina Cerului se așternuse peste

* Într-o zi am găsit un ochi de apă limpede nemișcat cum nemișcat era și aerul din jur am privit în adâncul lui căutând rostul zilelor care au trecut printre noi căutând lumina, dulceața

Iubesc și stăpânesc doar ce iubesc pe cel iubit îl voi iubi fără-ncetare corabia coboară cerul tot în mare și tălpile unesc marea de țărm în mâini îți păstrez glasul cu degetele pot să-l

Nu știu cum a apărut lacrima asta singură, calmă, transparentă, pe obrazul meu sau al tău revendicată pe rând de amândoi prea caldă lacrimă, prea dulce ca să o putem uita dar plânsul?!

hotelul de la marginea orașului și-a deschis ușile când ne-am apropiat ca o inimă mare deschisă pentru o intervenție dureroasă pentru două trupuri va trebui să bată pentru noi doi va trebui să

Să fii tânăr atât de tânăr încât fiecare dimineață să poată fi începutul vieții dar să nu știi care e dimineața aceea atât de tânăr încât toate sevele strămoșilor să fie purtate în sîngele tău

Pe trotuarul ud se multiplică luminile aprinse ale orașului în jurul lor picături foarte mici și foarte reci de apă se mișcă fără încetare în stația de taxi este o singură mașină de un galben

știu cât de repede poate să desfrunzească un copac vântul, ca un comandor nerăbdător, abia sosit la țărm lăsând la picioarele noastre toate gândurile în care ne-am înfășurat ani întregi și

În zorii trandafirului învățătorul mi-am pierdut și mă întreb: mă adâncesc în somn sau mă înalț, de fapt? și cum să știu că dimineața va răsări din nou? și câți martiri în jur voi

Doamne, mie nu mi-ai scris viața așa cum Te-am văzut scriind în caligrafia Ta impecabilă când am început să respir zilele, clipele literele înșiruite erau de nepătruns ori de câte ori puneam

Oare cine vei fi tu? Cât de mare vei crește și cum te vor numi toți acești oameni care nu m-au văzut și nu mi-au simțit îmbrățișarea în care te-am cuprins în lumea dinlăuntru care s-a făcut

într-o intersecție aglomerată locuiește Călăuza mea îmi cunoaște bine inima și culorile glasului nu este îngrijorată niciodată dezlipește gândurile lor nemernice aruncate cu ură pe zidul

sub privirea lui pleoapele mele se făceau petale petalele florilor mele se așterneau peste gândurile mele printre gândurile lui noaptea mea se strecura cu orele ei în privirea lui de apăsare

dacă vrei să știi mersul firesc al casei zăpezile închise în ochiul ferestrei, cireșul grăbit către vară frumusețea și somnul... caută pasărea cu penele albastre și zborul argintiu vestind

am oprit toate orele pe care le-am purtat un an întreg la încheietura mâinii pielea ceasului și pielea mea noapte și zi împreună așteptându-te același puls și același parfum pătruns în

cel mai uscat deșert ești tu cel mai fierbinte poate de asta îmi leg bine gleznele cu panglici oranj îmi pregătesc ochii pentru lumina arzătoare și te cutreier fără să obosesc de-a lungul

rochia mea va continua să danseze cu tine și chiar te va îmbrățișa rotindu-se sub brațul tău până va spune: am obosit te vei preface ca nu ai auzit sau nu ai înțeles exact cuvintele unei

râd de bătrânețea care mușcă din albul plin rotund al brațelor și colțul gurii cu amăruia și preadulcea sevă mi-am îngropat părinții, un vis și o dimineață de toamnă dar frunzele de arțar din

poate știi să numeri arginți sau muști odată cu prietenii din pâinea cea de Taină, ridicând paharul cu toți cei care vor trăda? vino cu noi, cu toții purtăm răni și arme, ștreanguri și

Verile începeau noaptea pe toate străzile orașul ne cunostea ne oferea câte un paznic în fiecare cartier în care râdeam ținându-ne de mâini de spiralele tot mai dense, gata de replicat

noaptea jucăriile tac așa că putem dezlega zăpezile la fereastră ca într-un glob de sticlă rugăciunea scurtă și peltică trece pe la fiecare icoană păturica trasă până la bărbie ochi febrili de

locuiam pe-atunci doar în ultimul rotund desenat de tine și de tutunul ucis în chinuri nebănuite desigur, nu era doar ars tortura începea cu mult înaintea chibritului scăpărat tortura timpului

timpul cu toată tandrețea lui era al meu îl puteam cuceri și elibera îl înfășuram uneori în jurul umerilor îi plăcea câmpia înflorită el, timpul, era chiar sclipirea ochilor mei

Tata m-a primit mai întâi în palma lui mare și caldă și m-a strâns mai tare decât ar fi trebuit de frică să nu-i alunece printre degete vârstele viitoare și visele pe care le sădise luni în