Memoria macului

Iubesc și stăpânesc doar ce iubesc pe cel iubit îl voi iubi fără-ncetare corabia coboară cerul tot în mare și tălpile unesc marea de țărm în mâini îți păstrez glasul cu degetele pot să-l fac să cânte sau să plângă și dacă pumnul mi-l ridic spre tâmplă strâns bine, ca o scoică, tac toate ceasurile și doar pe tine te aud între Est și Vest marea e tot mai singură, cu fiecare răsărit, cum și tu mai singur ești cu fiecare zi de ură și-ntuneric alungată cum eu mai singură sunt astăzi în mijlocul câmpiei nesfârșite străpunsă de un mac îngândurat.