A ceasurilor noastre, roua

timpul cu toată tandrețea lui era al meu îl puteam cuceri și elibera îl înfășuram uneori în jurul umerilor îi plăcea câmpia înflorită el, timpul, era chiar sclipirea ochilor mei primăvăratici și foarte atenți când adunau o câmpie și încă o câmpie și nu le scăpa niciun colț de iarbă roua acelei ierbi nu s-a uscat nici până azi: ne aparține liber dar supus și blând timpul meu se strecura printre sistole frumos și înțelept prea tânăr pentru copila de-atunci înaintat în vârstă și prudent acum când mi-e prieten bun abisul