Așa că putem dezlega zăpezile

noaptea jucăriile tac așa că putem dezlega zăpezile la fereastră ca într-un glob de sticlă rugăciunea scurtă și peltică trece pe la fiecare icoană păturica trasă până la bărbie ochi febrili de copil mic-mic urmăresc ochii febrili de mamă cu mâini cât rândunicile în ziua Buneivestiri aproape jucându-se cu medicamente, comprese și ceaiuri fără să tremure acoperindu-și adesea pieptul și povestind mereu, rostind cuvinte ritmic și fără ritm – glas împotriva sistolelor haotice dinspre ani care nu au venit încă trăind concentrat, toate vârstele și tot plânsul singură cu inima ei plângând toate lacrimile deodată ale ei și ale copiilor ei să nu le cunoască cei mici gustul și mirosul de sânge să nu-i ispitească limpezimea lor * călătoria ei începuse cu fularul de lână subțire al unui mort înfășurat în jurul vertebrelor atât de fragile încât se frângeau uneori sub răutatea vreunui cuvânt, sub greutatea nostalgiilor călătoria ei e mai periculoasă decât jungla și stepa și deșerturile toate fără cineva care să o învețe să spună: Ecuația asta nu e a ta. E a mea. Te rog, pleacă din ea.