Din cea mai lungă dimineață de vară

Verile începeau noaptea pe toate străzile orașul ne cunostea ne oferea câte un paznic în fiecare cartier în care râdeam ținându-ne de mâini de spiralele tot mai dense, gata de replicat îmbrățișările ascunse sub umbrelă nu știau limita bucuriei iar curcubeul era doar o fereastră fericit cel care îl vedea mai întâi întinzându-se pe cerul întreg asupra lui toți îndrăgostiții orașului aruncau binecuvântări și flori de iasomii cele mai frumoase cântece se adunau într-unul simplu, unic, atât de ușor de regasit apoi au venit verile cu cerul albăstrui ca de lapte mirosind a copil din femeie îndrăgostită a trecut peste noi și vara cu ploile cele mai reci zilele și nopțile au devenit chiar mai îndepărtate pentru că începeau cu ore lungi și cenușii iar serile nu mai străluceau în tăcere orașul era prea plin de cuvinte ca o pânză atent pregătită pe care pictorul cu grabă și furie a aruncat gânduri incolore pentru a doua zi și chiar pentru anii următori doar ca să ne amintim noi în aceeași clipă de clipa luminoasă sunt moi privirile acum când știu și văd că nu oricare vară este vară și nu-mi mai e totuna dacă iubesc sau nu