Jurnal
Din cea mai lungă dimineață de vară
1 min lectură·
Mediu
Verile începeau noaptea
pe toate străzile orașul ne cunostea
ne oferea câte un paznic în fiecare cartier în care râdeam ținându-ne de mâini
de spiralele tot mai dense, gata de replicat
îmbrățișările ascunse sub umbrelă nu știau limita bucuriei
iar curcubeul era doar o fereastră
fericit cel care îl vedea mai întâi întinzându-se pe cerul întreg
asupra lui toți îndrăgostiții orașului aruncau binecuvântări și flori de iasomii
cele mai frumoase cântece se adunau într-unul simplu,
unic, atât de ușor de regasit
apoi au venit verile cu cerul albăstrui ca de lapte
mirosind a copil din femeie îndrăgostită
a trecut peste noi și vara cu ploile cele mai reci
zilele și nopțile au devenit chiar mai îndepărtate
pentru că începeau cu ore lungi și cenușii
iar serile nu mai străluceau în tăcere
orașul era prea plin de cuvinte
ca o pânză atent pregătită pe care pictorul
cu grabă și furie a aruncat gânduri
incolore
pentru a doua zi și chiar pentru anii următori
doar ca să ne amintim noi în aceeași clipă
de clipa luminoasă
sunt moi privirile acum
când știu și văd că nu oricare vară este vară
și nu-mi mai e totuna
dacă iubesc sau nu
002.183
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Merchez
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 197
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Merchez. “ Din cea mai lungă dimineață de vară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-merchez/jurnal/14050362/din-cea-mai-lunga-dimineata-de-varaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
