Moment de neliniște

râd de bătrânețea care mușcă din albul plin rotund al brațelor și colțul gurii cu amăruia și preadulcea sevă mi-am îngropat părinții, un vis și o dimineață de toamnă dar frunzele de arțar din oraș, copilăria și dragostea mea, niciodată te cunosc, Moarte, și știu ce vrei știi să dezguști și mă dezguști sub sânul stâng am o stea luminoasă, mare ca o țintă inima mea așteaptă o vei lovi acum? sau mâine? știi bine, azi n-am să te las să-mi sfâșii locul acesta nemăsurat și drag și-atât de viu din mine acum, când toate lacrimile lumii s-au adunat aici să fie plânse și mă apasă așa că ai răbdare… brațelor tale uscate și murdare îmi voi lăsa în voie trupul doar dacă sufletu-mi acoperit de flori de portocal și-ntreg și inundat de bucurie se va ști nu vreau să duc în alte lumi tristețe și poveri de gânduri, în alte inimi bune să-nfiripe teama