Comandorul ultimei toamne

știu cât de repede poate să desfrunzească un copac vântul, ca un comandor nerăbdător, abia sosit la țărm lăsând la picioarele noastre toate gândurile în care ne-am înfășurat ani întregi și puținele cuvinte care mi-au încălzit trupul veri la rând în așteptarea lui știu cât de încet mă pot îmbrăca în prag de primăvară într-o dezordine așteptată și necesară în care să pot uita nopțile lungi de iarnă, îmbrățișările și buzele moi și cenușa lor înaintea ultimei plecări ca un copac tânăr înflorind, înfrunzind lăsându-mă iubită de toată muzica lumii voi aștepta purtând rod cu dor nemărginit de ziduri de cetate, de țărmuri înverzite sau de cămările inimii, adunat în foarte mici și nenumărate semințe - hrană pentru moarte și hrană pentru viață