Călăuza

într-o intersecție aglomerată locuiește Călăuza mea îmi cunoaște bine inima și culorile glasului nu este îngrijorată niciodată dezlipește gândurile lor nemernice aruncate cu ură pe zidul dimineții mele îmi spune că a ști înseamnă întotdeauna a uita și a uita e totuna cu a iubi începutul fără sfârșit și mă așteaptă plecăm spre ziua în care aerul e moale și lumina blândă și orele sunt mai lungi și mai fragile decât resemnarea