Maria Prochipiuc

în noaptea ce clipe se-mpleteau în nemurire mă înfășor cu voi în sufletul pliat arome de crin de albastru și mult galben fundal de curcubeie diafane și v-am prelins în suflet în cântecul viorii când

poemul meu o ploaie cu gust de cianură peste mine prăpastie gînduri nenuntite în negru într-o dialectică a vieții și a morții lupta demult era pierdută doar moartea trăsnește în josnicia ei pătează

diminețile ne poartă anii prin lumină și întuneric arderile și-au găsit trecutul spânzurat de lună nimic nu s-a schimbat de atunci doar relele le-am învins adunând rid după rid în despletirea

pe ochelarii tăi se întind năvalnic semne degetele fine de-a pururi clandestine într-o neîncepută stare de dor se irosesc într-un neterminat poem de iubire rămâi mereu între două

Motto: am să visez că îți sărut tăcerea poate fi așa cum stăm îmbrățișați sinonim liniștii care ne desenează pe inimă pe aceeași inimă fibre de frunză în bătaia vântului și știi noaptea asta poate că

să ducem noaptea cât mai departe voi destrăma toate veșmintele să-mi las goliciunea peste câmpul brăzdat de flăcări tremură firul ierbii copleșit de mângâierea trupului taina nenuntită de

glasuri sfinte mă ajung uneori din urmă jertfa firii peste noaptea din mine ca o umbră vom adormi pe fundul mării îndrăgostiți… drum hărăzit în vrejul de întuneric în profunde sensuri chipuri

în seara asta îți voi vorbi despre mine mirosul vag al neîmplinirilor îmi răscolește amintirile cu broboade de gânduri pe frunte îmi place să ascult cântecul inimii îmi place versul chiar

în dimineața ambiguă de primăvară goi până la suflet ne adunam zilele în palme ne întâlnim în tăceri așezându-le de-a dreapta și de-a stânga inimii dincolo de orice îndoială

Terry Pratchett ne-a agățat Octarinul de colțul inimii ne-a trimis în peregrinările de Doi nămolul ne-nglodează umerii încerc să cred că muzica din adancul sufletului se vrea reflexii de

Ninge dens Cu priviri ascunse Lacrimi de flori Drumuri închise Minciuni și vorbe Despoaie suflete Muguri de floare Respiră În cântec Buze fierbinți Săruturi de

cu fruntea ridicată închinăciune Vasile Lupu ridică în inima Moldovei broderie în piatră înnobilând istoria cu ramuri renascentiste patina timpului dă strălucire vârstei luptătorii bisericii

Mamă. Ce vag îmi aduc aminte de tine. Gura ta pronunța cuvintele cu un farmec deosebit. Ochii mei te caută pe întinderea deznădejdii și totuși farmecul misterios al amintirilor te îmbracă în

poetul știe în farmece să își așeze pasul cu noul cântec ce privirea-ngheață ți-aș umple pieptul de săruturi tandre ca un Mefisto alergând prin noapte ți-i nobil doar cuvântul transpus în

joc si margele colorate Stateam la geam in brate cu fotografia ploii si comparam sunetele. Tot \"tic tac toe\" si aici si dincolo, numai ca acolo, in strada, cateodata, chiar si pietrele din

nu mai aștept nimic mi-ai sugrumat până și tăcerile nu mai pot pleca ma plimb pe holurile labirintului cu traume pe sufletul dezlănțuit în imagini cine mă mai poate vindeca de această boală numită