Luna Tudor

mă ascund și mi-e bine, cât de bine într-un univers miniatural în palma mea toamna și-a găsit culcuș egoist cu urechea lipită de pieptul uriașului meu îl ascult respirând sacadat, peste tâmpla lui

teoria ne spune că nu e bine să începi cu o negație dar practica se numește viața pe perioadă determinată a început un an nou și vă pot povesti de câteva trend-uri interesante despre cum

atunci a venit ziua aceea, în care, dacă te uitai atent, chiar vedeai câtă simetrie există în lume cum nu poate exista echilibru perfect, doar o continuă mișcare a tuturor oameni purtând în suflet

Domnule Monstru. Te deranjez cu o întrebare: cum să te caut ca să te și găsesc? În copilărie, m-aș fi apucat voinicește de-o rază de soare și, cățărându-mă pe ea până-n albastrul blond al

Acolo unde linia orizontului o pot atinge cu degetele mele și pielea se luminează se colorează transparent cât să pot încă vedea mai departe mai clar, până mă dor ochii până zâmbesc până

Mi-am deschis inima și n-a mai fost loc pentru aer, tu nu urcai, nu coborai, în imponderabilitatea lumii mele doar țigările se mai puteau fuma și tăcerea scărilor lumina un om prea amețit de

Poate port și eu în spate un înger, îi ridic aripile răsfrânte peste oase îndurerate și întind mâinile până la linia dintre orizont și orizont dintre mine și tine mă privește neputincios când

aseară, pierdută în privirile crengilor. ochilor mei. da, era un copac. se zbătea și venea apocaliptic prin fereastra mea, pe pielea mea. îmi era frig și copacul lupta. să vezi, aprinsesem

Sufletul meu orașul pierdut ce își cere dreptul suprem. De ce s-ar fi oprit ploaia daca îmi crescuseră branhii să pot respira? De ce ar fi strălucit soarele dacă eu eram o lumină? Orașul ce

câteodată îmi spun că nu sunt făcută pentru anii aștia mă găsesc tânjind după lumi colorate în soare și-atât într-o singurătate plină palpabilă curată de peste nopțile de tutun cafea si mai mult

spovedanie: azi, timp de trei minute, m-a posedat un străin. atât mai durează o fabulație sexuală într-o zi de carieră. reproș: aș fi putut continua privirea, un du-te-întors senzual. inutil. să

Repaos din pașii greșiți pe drumul cel drept. Luna alunecată și tu o săruți, iar protestul meu mut e mâna ce-nfiorată te respinge pentru a te căuta apoi cu sufletul în degete

demult, ceream să fiu vindecată să prind rădăcini din vise să mă-mbăt, pentru prima dată, din vinul trupului meu de-atunci. câte răsărituri și-au purtat ferestrele deschise, și maluri triste

el e prins între viață și moarte, între lumină pierdută și întuneric. cu mâinile întinse, cheamă ploaia să-i curețe ochii ce-s pietre pentru rugăciuni aprinse. e singur. și nu cunoaște frica,

și da, nu știu cum aș putea să nu te iubesc când stăm aleatoriu împreună și încălzim aceiași centimetri printr-o răsuflare compusă din bătăi nesincronizate în cuiburile noastre, în stânga în

într-o bună zi voi fi și eu cealaltă femeie și atunci sufletul meu va avea gust de vin alb demi-sec, îți spun, pentru că singură voi alege ce gust va avea abandonul meu cum îl voi trăi sacadat,

Așa mi-am spus și eu, poate nu e pentru oricine, trebuie să ai vreo câteva clase în plus să știi să citești printre rânduri iar, când nu poți, să te prefaci frumos. Seara, deschid o carte și

m-a-mbătat viața, am sorbit-o prea plină, prea dintr-o dată. îmi culcam obrazul pe mâna ta. somnul meu fără pată. cineva fluiera pe trotuar. amuzant tulburant început. îmi culcam obrazul pe-al

"într-o zi, doar mi-a izbucnit în suflet. se juca sub ochii mei ca o lume în lume. am înțeles brusc cât de ușor iubim într-o fotografie alb-negru, cu sufletul developat dintr-o dată pe o stradă

și o invidiez pe fata cu părul lung pentru lumea construită pe umerii lui din grija a ce vor vedea de la fereastră sau pentru cuvintele mici cu ecouri lungi cât pe durata unei