apocalipsa pe mut

aseară, pierdută în privirile crengilor. ochilor mei. da, era un copac. se zbătea și venea apocaliptic prin fereastra mea, pe pielea mea. îmi era frig și copacul lupta. să vezi, aprinsesem focul și îmi tot număram degetele, ieșeau tot zece, toate ale mele, toate atât de diferite. câteva apucau țigara și-apoi îmi viciau buzele...te-ai fi gândit? că degetele mele vor mai fi purtat mirosul tău pe buzele mele prin cu din tutunul răsturnat în nări. s-au răsucit crengile și vântul lovea. loveau cuvintele și ochii mei în oglindă. lovea lumina electrică aprinsă peste bezna gândului meu. lovea numărătoarea, mereu începută și sfârșită la zece. lovea spațiul dincolo de trupul meu și nu te cunoștea dar eu? afară copacul murea. s-a zbătut prea mult și murea. nu s-a născut soldat. nici eu lup. nici tu bărbat.