El se lupta cu licuricii

el se lupta cu licuricii din poveștile mele nespuse

părăsea poteci cunoscute, în iarba ce tăia verde și crudă, dragonii se prefăceau că dorm,

s-a oprit în fața unei biserici secrete, era plină de stele, câteva i s-au lipit de palme, câteva l-au sărutat nerușinate, aveau gust de raze de ploaie înceată și i-a plăcut, i-a plăcut

el se lupta cu licuricii din brațele mele, adunasem atât de mulți și de magici

urca printre copacii alungați către cer, s-a uitat în sus și cerul se sprijinea nepăsător, prea departe

un ținut de ape se deschidea aburind cu ceață și umbre năluci, crengile se întindeau și îi șopteau numele, și el se oprea, se oprea

el se lupta cu licuricii și îi îmbrățișa, plângând, le uda aripile, îl orbea mirosul lor de căldură și somn,

am încercat să-i apăr cu mâinile mele, dar le-a frânt tulburat de atingerea lor

și-atunci mi i-am cusut în buze, în păr și în ochi, și el m-a sărutat, m-a mângâiat, m-a privit

și aripi mi-au crescut, s-au zbătut, m-au ridicat cenușii,

el se lupta cu licuricii pe care-i arsese în culoarea lui,

el se lupta cu diminețile cenușii...