Luna Tudor

alungat, prelungire a unui om fără vise, mă aștept să te găsesc ascuns în mine, tremur, fior și curbare înceată a genelor grele de lacrimi sunt goală și toamna vine iar, să mă dezgolească de tot,

nu știu cum, dar reușeam să ne ridicăm pretențioși peste celule peste oase și mușchi peste străzi și stâlpi de telegraf, mereu ceream lumii mai mult ce cruzi, ce sălbatici eram ne-ntregeam

sărută-mi ochii, nu mai vreau să mă trezesc sau, mai bine, lasă-mă să mai visez un timp lângă tine, mi-e foame de trupul tău, să-l stăpânesc, mi-e dor buzele tale să cotropească tăcut ținut

Treceam dintr-o stare în alta, cu gustul tău. Eram ca un anotimp în derivă, pe care nu l-a numit nimeni deși ne bate la toți în fereastră, tu îl vedeai și îmi era bine de parcă m-ai fi drogat cu

ție ți-aș vorbi fără punct fără virgulă după gramatica zilelor care fac pași monstruoși și țes vieți întregi între noi poate îmi vorbesc mie mai ales că eu și cu mine conviețuim într-o dependentă

când m-am îndrăgostit de mare, ea își purta ochii mari violeți peste sufletul meu. arsesem de prea mult soare devenisem nisip în nisip trup auriu pârjolit. cred că ne-am sedus reciproc. îmi

așa aș despărți lumea între mine și restul, un cutremur de cuvinte nespuse, un cimitir întreg de interjecții căzute la datorie pe când un ridicat din umeri și consoane ar fi creat conversații

așteptăm. strănut, peste vorbele tale. mi-e un pic frig și mă roade cizma asta veche. da, va trebui să o arunc, totuși... de dimineață, m-am trezit fără pătură, în căldura ta. mi-am fumat țigara

s-ar fi recunoscut dintre toate, acel cuvânt marca(n)t peste mine eu întreagă sufocată într-un unic adevăr, fără drept de apel brusc terminat într-o singură suflare, un actor fără mască, fără

este o conexiune, cred, în orice mișcare a noastră. de parcă tu ți-ai putea muta mâna prea departe de a mea. sau buzele noastre nu s-ar putea săruta la mii de centimetri distanță. îmbrățișarea pe

într-o viață viitoare aleg sa fiu una dintre pisicile noastre o să mă uit la mine mereu și pe seară o sa torc undeva aproape aproape de schimbarea din tine într-o viață anterioară sigur tot o

ești tu, fântâna în care strig cu ecou. beau din tine și nu mă satur, prin venele mele străbați lumi ce ne despart, când obosești bați în inima mea cu putere, ți-e groază teribil că nu-ți voi

și-apoi mă gândesc la toate poveștile nespuse din mine în noaptea asta, știai, luna pare înecată în fum de țigară mi-e dor de gândurile începute și rătăcite în aceste cotloane, asta, doar asta sunt

peste noapte mi s-au înveninat șuvițele de păr de la vremea asta absurdă uite, o iau, o port în palmă și ea continuă să plouă agresiv de la fel. n-aș putea spune că-mi plac zilele mai

nu știu niciodată cum să încep a-ți vorbi, cu toate continuările astea din mine prea brusc, m-am dezvelit de cuvinte până la o brutală înfrigurare dintr-un mine cât de al meu n-am învățat nici

Poate-i prematur să zic că-i sfârșit jocul nostru dar uite că s-a-ntors toamna și noi eram dezlipiți de o mână flămândă îmi era poftă să văd cum carnea mea se-ntregește din nou doar a

când am văzut un film, se numea into the wild, mi-am dat seama că va trebui să merg mult până să întâlnesc oameni până să le pot zâmbi cu tot sufletul dezgolit, să-i salut și să le scriu scrisori

glumeam pe ritmuri diferite de jazz amuzant latent elegant am apărut atât de potrivit precum mi-era și frică peste șosele se-ntindeau milioane de mașini silențioase aveam căștile în urechi și