amantul cu buze cu gust de nisip

când m-am îndrăgostit de mare, ea își purta ochii mari violeți peste sufletul meu. arsesem de prea mult soare devenisem nisip în nisip trup auriu pârjolit. cred că ne-am sedus reciproc. îmi dezmierda gleznele, îmi dezgoleam sufletul. și mă simțeam ca trăind un accident definitiv. amesteca scoici cu buze uriașe. și câteodată îmi era frică s-o privesc. respira lângă mine. îi simțeam răsuflarea pe gene... era prietenul ce-mi vorbea mereu sau m-asculta mereu. sau poate doar amantul ce mă avea până la ultimul gând. până la ultima gură de aer. de-atunci o împart cu atâția! n-am știut să fiu doar a ei, n-a răspuns când i-am cerut să devină a mea. acum mă ascund...am aflat că sufletele însetate de mare se cunosc iar pe străzi merg oameni cu sare pe răni. dar pentru că mi-e dor de mare, sufletul meu are gust de nisip. cineva m-a sărutat, odată, demult... și încă-l poartă pe buze.