Ioan Postolache-Doljești

chiar mă bucur pentru atenţia acordată textului
implicit mie şi vă mulţumesc. Ioan.

mă bucur Maria că ţi-a trezit interesul.
mulţumesc de atenţie. Ioan.

de la suflet la suflet doar copilul îl ştie.
prin sinceritatea trăirii, chiar şi atunci când
stâlceşte puţinele-i cuvinte,îşi transmite uşor starea...
al meu care încă mă bântuie se bucură că v-aţi oprit
să-i ascultaţi scâncetul de lângă fântână
şi vă mulţumeşte. Ioan.

Răzvane,
mulţumesc de popas şi vorbe înţelepte. Ioan.

doamnă Ottilia, când aşteptările nu se pupă, nici de-al naibii măcar, cu realităţile vieţii? cum să nu sune aşa când îţi îmbraci sufletul cu veşminte curate şi mergi la biserica zilei în zori plin de speranţe şi te întorci noaptea târziu cu ele terfelite, mânjite cu urdori şi dejecţii...
vă mulţumesc pentru atenţie, îngăduinţă,urări şi steluţa încurajării.
sărut mâna. Ioan

Răzvane,
gândesc că dacă spusele tale ar fi fost în creierul meu,aşa ca proiect, nu ştiu de-aş fi putut îngăima măcar trei rânduri...
am încercat să-i dau trup de cuvinte unei stări mai mult sau mai puţin trecătoare...
mulţumesc de popas şi atenţie. Ioan.

în plină pandemie,anul trecut, îtr-un sfârşit, ajuns la casa bătrână,
în poartă am găsit,crescută dintr-o fisură de beton,o paparonă roşă
ca sângele ţâşnind din arteră. era un mister pentru mine cum de ajunsese
sămânţa macului sălbatic care, de obicei, creşte pe terasamente de tren,
rigole şi şanţuri sau pe margini de lanuri, la mine în poartă.
frumos, tăcut şi cuminte cum era,n-am mai avut tăria de a deschide poarta
de teamă să nu-i rup fragila tulpănă...
citindu-ţi lista de compromisuri, acum înţeleg dojana din roşul corolei
şi mesajul trimis de întreaga-i făptură...

cu bucuria lecturii, Ioan.

pe mama o chema Ana. Pe tata îl chema Iordache.
În zilele posomorâte tata îi spunea Anică.
alteori îi zicea Anişoară şi din ochii ei
curgea miere. Ai venit pe pământul răcorii.
Tare mai semăn cu tata de-aceea şoptesc ca şi el:
mulţumesc Anişoara...

adresate nu mie ci primăverii că ea,
în timpul acesta bolnav şi-ntr-o lume întorsă pe dos,
mai poate trezi aleanul pentru raiul pierdut
luminând,amăgitor dar luminând pentru o clipă
sufletul şi gândul...
eu doar am fost scribul trăirii, atât.

cu mulţumiri pentru trecere şi semn, Ioan.

aţi tras de firu roşu ascuns,
cel care m-a făcut să exclam "o doamne"
şi-n lăicerul întins bătătură l-aţi făcut,
bujorilor de cuvinte pentru petale...
vă mulţumesc. Ioan.

citesc, recitesc poezia şi da,
încă odată mi se comfirmă
că un aspect, pentru majoritatea banal,
cum ar fi un mac înflorit lângă-o şină,
nu e, acolo, o buruiană ci,
în pieptul lui dumnezeu
o bătaie de inimă.
doar un adevărat poet e menit
să vadă, să simtă plenar
un altceva şi,
întrebări... întrebări...
răspuns?
lăcrimări de cuvinte...

felicitări. cu plăcerea lecturii, Ioan.

vă mulţumesc că aţi gustat şi
vorbe bune aţi spus despre ea
cu toate că e amară.

un nou deceniu cu sănătate şi spor. ioan.

pentru popas şi scuze de răspunsul târziu.
răcări- întoarcere din mânie.

în care se regăseşte cititorul sensibil
fără împopoţonări şi brizbizuri verbale
ca un izvor cu apă potabilă curge poemul
însetat am băut cu multă plăcere
finalul e de-a dreptul magistral
dovedind cu prisosinţă talentul

felicitări! Ioan.

Cu alintare-n ton vădită
Îmi zice: - vai sunt măgulită
Dar spune-mi, cum, în capu tău ce-a fost?
- Păi, ele sunt de frupt, iar tu, de post.

şi-mi vine să-mi dau o sută şi unu pe pumni:
doamne câte greşeli, e musai nevoie de o erată:
la rândul trei în loc de "ce-an", să se citească "ce-am",
pe rândul 7 nu "scri" ci "scrie". rândul 20,în loc de la "eu"
a se citi "de la el", apoi la rândul 28 în loc de "furtunăi", furtună.

iertare, Ioan.

m-a trosnit în moalele capului.
poarta prezentului s-a prăbuşit bubuind şi pe ea
a dat năvală copilul ce-an fost,cu chipul schimonosit,
cu dinţii de lapte strepeziţi că muşcase
dintr-un crud măr pădureţ.
am citit tot ce-ai postat să văd cine-i Simona,
fata asta care scri, nu cu pixul, nici aiurea la taste bătând,
ci cu sufletul.
hei, da, pe poartă a intrat, tânărul de-am fost, derutat,
care, cu valiza în mână a lăsat în urmă adolescenţa, părinţii,
absorbit fiind de gura malaxorului vieţii.
te cred şi te înţeleg. aşa se întâmplă cu fiecare după izgonirea
din rai. credem că speranţele şi visele ne umplu
întreg universul, că soare va fi, şi-ntruna senin, dar de fapt
e un cer plăsmuit pe care, din păcate, se bulucesc negrii nori,
crăpând în tunete, fulgere, trăsnete,arătându-ne că viaţa e
o furtună... un an întreg părinţilor nu le-am scris măcar o carte poştală.
copii percep prostia trecută prin cap ca pe un calvar, bunăoară
eu pentru mama aveam un dinte amar: de ce nu m-a făcut înaintea
fratelui meu să nu mai iau,de la eu, atâtea şuturi în cur...
cu tata? ce să discut? abia scăpasem de: nu fă asta, nu-i bine aşa,
vezi că-ţi dau o scatoalcă...
cu cel din oglindă nici nu voiam să discut: - du-te dracului;
ai visat, ai sperat, ai crezut în iubire, în datul cuvânt,
te-ai dăruit ca un prost crezând că toţi sunt ca tine... naivule,
hai sictir şi nu-ţi mai da cu părerea, în rahatul de sunt ştiu ce am de făcut...
şi tot aşa până am avut doi poli ca pământul când, dându-mi seama că şi eu sunt pământ,şi că indiferent de furtunăi,inundaţii,cutremure,cu mine tot una sunt,
m-am împăcat cu cel din oglindă.
zilnic, în zori, ne batem prieteneşte pe umăr acum, şi punem la cale ce avem de
făcut,că viaţa e una, e aur curat chiar de-i mânjit cu rahat...
iartă-mi, Simona, prea lunga-mi vorbă, de fapt eu vroiam să-ţi spun
că ai talent cu duium, că ai stofă de veritabil poet, şi că aştept cu tine
să te împaci şi să devii în poezii,nu numai dangătul tău ci
şi al celor ce nu au talent, ca trăirile lor să aibe o şanşă...

cu ochii ţintiţi spre ce eşti şi vei deveni îţi zic:
indiferent ce-or spune unii şi alţii, ai talent Simona,
zilnic găseşte-ţi timp sufletul tău să ţi-l scrii...
Ioan.

al trăirii, gânduri legate de timpul prezent,
amintiri, emoţii şi sentimente stârnite,
întrebări ce nu mai au timp de răspuns,
topite sunt toate-ntr-o stare,
şi starea-i fierbinte şi arde şi să scapi de ea
e musai s-o torni în matriţa cuvântului scris,
răcindu-se astfel să devină-o poveste, un fel de
bibelou, mai mult sau mai puţin reuşit, pe raftul
vieţii pus să aştepte din când în când o privire...
iniţial s-a vrut trioset dar a ieşit ce-a ieşit,
un bibelou aiurit dar pe care acum cu drag îl privesc
şi-i mulţumesc că a reuşit să vă capteze atenţia.
de-aţi şti cât mă bucur...
vă mulţumesc pentru timpul acordat, pentru vorbele bune
şi pentru urarea care deja a produs primul efect, starea de bine.
urându-va la rându-mi un an cu împliniri, îngăduitoare doamnă,
sărut mâna. Ioan.

pârtia,telecabina şi schiorii.

îi mulţumesc că m-a îngăduit mereu la sânu-i de ape
lăsându-mă pe ţărmul ei să fur şi să gust doar de poftă
din fructul oprit fără să mă pârască lumii
iar ţie că ai binevoit să mă bucuri cu popasul şi semnul lăsat

mulţumesc pentru gestul făcut, Ioan.

dar se mai întâmplă minuni.
târziu dar sincer îţi mulţumesc de vorba bună
şi te mai aştept.
sărut mâna, Ioan.

dar în minte-mi vin spusele lui Valmiki
când a văzut o pasăre ucisă-n rut:
o vânător, de ce-ai ucis
o pasăre bolnavă de iubire?
blestemul ei te-o urmări
de-a lungu-ntregii tale vieţi...

îţi mulţumesc pentru atenţie.
cu frăţie, Ioan.