plâng ghioceii

ghiocelul şi pruncul ce suge la sân, Dumnezeule mare, câtă puritate, câtă speranţă în ei de verde, de pace... de unde atâta cruzime în lume, de unde atât întuneric în inimi? e primăvară. ghiocei peste tot plecându-şi capul să pună un sărut de iubire şi recunoştinţă pe obrazul pământului mamă şi-ar fi putut dar n-a fost chip să fie; minţi criminale, bolnave după putere şi faimă strivesc ghiocei sub şenile şi bagă-n suflet de mame spaime de fug în convoi, în braţe, de mână, ducându-şi speriaţii ghioceii răsăriţi din trupul şi sângele lor, la adăpost în ţară străină... a şasea zi de război. holtei şi tineri taţi, paşnici din fire, cu gând de împliniri şi iubire care în mod normal, la un pahar, joviali şi-ar fi urat sănătate şi fericire, sunt obligaţi de nişte descreieraţi unul pe altul să se ucidă... pe pajiştile şi câmpurile vieţii, noi, ăştia, eu, tu, anonimii, în ochii marilor "latifundiari" suntem buruieni care ar trebui stârpite cu pesticide - pandemii şi război... curve imperiale, fiare cu bale privind la resurse, făţarnice, cu jordia-n mână au pornit, vezi doamne, să scape satul de curve consătenii s-o ducă mai bine...