şi dacă tot am ajuns la Constanţa

şi nu pot meşteri ca la vechiul trabant nu-mi rămâne decât să las la service maşina să-şi bată ei capu cu mutul motor capsulat. chiar de buzunarul subţire pare că-i spart îmi zic să fiu optimist că poate nu-i o simplă-ntâmplare poate gândul la şi dorul de mare făcut-au motorul mat. cu umerii traşi şi fruntea sus crezându-mă tânăr cu toate că nu-s cu briza plăcut trecându-mi prin freză îmi zic să trec pe la statuia lui Eminescu dar nu un gând aiurit dă din coate şi-mi spune şoptit că poate şi tu eşti pe faleză. ajung şi marea mă întâmpină cu murmur de valuri ce-n maluri alene se sparg îmi fură privirea şi-o duce în larg pe aripi de pescăruşi până departe în orizontul curbat unde cerul se-mbrăţişează cu marea. în mine cel de demult se bucură că nimic nu-i schimbat acelaşi şlep se îndreaptă spre port şi între mine şi el aceiaşi trei delfini saltă pe valuri ritmat... nu-mi dau sama cât e sau nu de ciudat sentimentul dar simt că am venit aici pentru noi îmi iau privirile înapoi şi te caut eşti tu oare mămica de-şi duce fetiţa cu grijă de ham bucuroasă că râde şi-i fericită descoperind mersul pe jos sau doamna aceea cu rochie roz ce-şi tot potriveşte eşarfa rebelă ori cea de pe bancă butonând telefonul căşti la urechi cu părul vopsit în şuviţe cu geacă şi pantaloni de piele bine mulaţi singurică părând o eşuată sirenă... un ţipăt de pescăruş prea aproape şi-un fleaşc de sub coada lui trecând tanget cu şapca şi poposind pe rever mă trezeşte hei te opreşte priveşte cazinoul eşti tu ieri strălucitor animat azi o pustie şi coşcovită ruină. cu şerveţelul şterg găinaţul reverul miroase a peşte stricat... sună telefonul maşina e gata. întors cu spatele către mare ridic mâna şi-o flutur în semn de la revedere sau de adio nu ştiu. plec. la o trecere de pietoni o bătrână uitată de timp nu îndrăzneşte să treacă pe verde. îi dau braţul acceptă şi trecem încet. pe la jumătate semaforul se schimbă. grăbiţi tinerii de la volan ne claxonează. mă strânge de mână vrea să grăbească pasul îi spun s-o lase binişor şi-n gând ce mai contează ce mai avem de pierdut. pe trotuar ajunşi îmi mulţumeşte. zâmbeşte şi mie îmi pare că de fapt suntem noi întâlniţi întâmplător într-un presupus viitor...