Poezie
coş de gunoi
1 min lectură·
Mediu
crezi ce vrei despre tăcerile mele
eu stiu că nu-s piei de reptilă
ci oboseli acute de gând
şi punte devin căzând lat
pe curmezişul hăului tâmplei
cu paşi de bocanci scâlciaţi
târşiţi să se plimbe trecutul
pe care tu îl ştii fragmentar
tu poate crezi că tăcerile mele sunt pline de bube
ce supurează cuvântul făcându-l demers inutil
nu suflete sunt nori trecători
ce se sparg în tunete mute
să-mi plouă răcori pe suflet şi frunte
încolo e totul senin
senin cât se poate desigur
şi-al meu e-n seară târzie
cu soare ascuns şi stele pe cer
licăriri de cuvinte misterioase stranii banale
pe care le adun pe făraşul uzat
ce-l golesc în coşul de gunoi al vieţii ce sunt
naiv amăgindu-mă că-i poezie...
nu-s piei de reptilă tăcerile mele
de le simţi o povară cu minim efort
zvârle coşu-n pubela utării cu tot...
eşti încă verde şi ea încă nu-i plină
022.934
0
AI