gânduri perfide

m-a trosnit în moalele capului.
poarta prezentului s-a prăbuşit bubuind şi pe ea
a dat năvală copilul ce-an fost,cu chipul schimonosit,
cu dinţii de lapte strepeziţi că muşcase
dintr-un crud măr pădureţ.
am citit tot ce-ai postat să văd cine-i Simona,
fata asta care scri, nu cu pixul, nici aiurea la taste bătând,
ci cu sufletul.
hei, da, pe poartă a intrat, tânărul de-am fost, derutat,
care, cu valiza în mână a lăsat în urmă adolescenţa, părinţii,
absorbit fiind de gura malaxorului vieţii.
te cred şi te înţeleg. aşa se întâmplă cu fiecare după izgonirea
din rai. credem că speranţele şi visele ne umplu
întreg universul, că soare va fi, şi-ntruna senin, dar de fapt
e un cer plăsmuit pe care, din păcate, se bulucesc negrii nori,
crăpând în tunete, fulgere, trăsnete,arătându-ne că viaţa e
o furtună... un an întreg părinţilor nu le-am scris măcar o carte poştală.
copii percep prostia trecută prin cap ca pe un calvar, bunăoară
eu pentru mama aveam un dinte amar: de ce nu m-a făcut înaintea
fratelui meu să nu mai iau,de la eu, atâtea şuturi în cur...
cu tata? ce să discut? abia scăpasem de: nu fă asta, nu-i bine aşa,
vezi că-ţi dau o scatoalcă...
cu cel din oglindă nici nu voiam să discut: - du-te dracului;
ai visat, ai sperat, ai crezut în iubire, în datul cuvânt,
te-ai dăruit ca un prost crezând că toţi sunt ca tine... naivule,
hai sictir şi nu-ţi mai da cu părerea, în rahatul de sunt ştiu ce am de făcut...
şi tot aşa până am avut doi poli ca pământul când, dându-mi seama că şi eu sunt pământ,şi că indiferent de furtunăi,inundaţii,cutremure,cu mine tot una sunt,
m-am împăcat cu cel din oglindă.
zilnic, în zori, ne batem prieteneşte pe umăr acum, şi punem la cale ce avem de
făcut,că viaţa e una, e aur curat chiar de-i mânjit cu rahat...
iartă-mi, Simona, prea lunga-mi vorbă, de fapt eu vroiam să-ţi spun
că ai talent cu duium, că ai stofă de veritabil poet, şi că aştept cu tine
să te împaci şi să devii în poezii,nu numai dangătul tău ci
şi al celor ce nu au talent, ca trăirile lor să aibe o şanşă...

cu ochii ţintiţi spre ce eşti şi vei deveni îţi zic:
indiferent ce-or spune unii şi alţii, ai talent Simona,
zilnic găseşte-ţi timp sufletul tău să ţi-l scrii...
Ioan.

şi-mi vine să-mi dau o sută şi unu pe pumni:
doamne câte greşeli, e musai nevoie de o erată:
la rândul trei în loc de "ce-an", să se citească "ce-am",
pe rândul 7 nu "scri" ci "scrie". rândul 20,în loc de la "eu"
a se citi "de la el", apoi la rândul 28 în loc de "furtunăi", furtună.

iertare, Ioan.

Citind poemul simt o furtuna de stari ( de la preludiu , intensitatea fortei pana la resemnare). Mai trec ( sa ma pot bucura de atingerile tale).

Primul text poate fi eventual expresia unor personale. Nu il vad ca pe o poezie. E o lamentare, dar uneori lamentarile trebuie scoase din noi, indiferent de forma.

Si ca drept dovada a faptului ca ai scos-o din tine, ea se mai resimte in textele 2 si 3 mult mai putin decat daca s-ar fi simtit daca nu ti-o asumai.

Din postarea astea rezista pentru mine urmatorul lucru ca si poem de sine statator (care mi se pare de altfel si foarte reusit):

"băga-mi-aș pula
eu după ce mă fut vreau să fiu ținută în brațe
atât vreau
în liniște să fiu
ținută în brațe
să mă simt în siguranță/
și înainte s-adorm
și dimineața
și înainte să mă trezesc
să stăm pe pat.
câteodată am nevoie
în
pula
mea
de o amărâtă de privire
chiar de mă dor ochii de la priviri ce taie
chiar de inima îmi bate puternic
ca un pumn trântit nervos de peretele din baie
o privire
să țină fix cât am nevoie
și-abia atunci ajung să ma bucur
după ce mă fut vreau să mă bucur"

Versurile

"privire-n privire
suflet întru suflet"

nu au ce cauta in text dupa parerea mea. Esti suficient de declarativa, mai ales cand injuri, daca mai pui si chestii de genul ochi in ochi, suflet in suflet etc risti sa devii patetica si total necredibila.

La fel si in cazul ultimei bucati cu arsul de dragoste si vindecatul.