Balan Simona

eu încă-s nervoasă și tu vrei să vorbim. am draci în mine. urlu. mă zbat. mă dau cu capul de pereți. te urăsc mai mult decât orice lucru. te-njur. vrei să vorbim. nu mă lași. ai draci și tu.

dacă mi-aș fi cunoscut limitele aș fi rămas acasă, de fiecare dată limitele mele se întind atâta timp cât aerul continuă să îmi amortizeze plămânul nu mi-am cunoscut niciodată limitele nu

a dispărut gustul din tot, nici măcar conturul nu mai e vizibil. apa din pahar a prins culoare, e murdară, gri-verzui; mă uit la ea și nici nu mă mai mir, de parcă ar fi cel mai normal lucru

cu asta te las pe mâna sorții, și soarta ta n-o să mai depindă vreodată de mine. lacrimile mi-au rămas în gât de luni bune și probabil, mă gândesc, s-au evaporat până să îmi dau

cândva, de la 7:00 pm până la 7:00 am trăgeam la măsea; acum mai mult la plămân. * mă duc dincolo de dealuri, după dealuri; când ajung prin rădăcini și nu mă mai mișc. * mă satur cu

dacă s-ar năboi o boala peste întreaga omenire mi-ar fi mai ușor să fiu singura prin venele căreia curge sânge sănătos să fiu singura în interiorul căreia se zbat organe sănătoase să am

trăiesc să-l fac pe tata mândru de fetița lui frumoasă să-l fac să uite că-ncerc să nu-l mai iubesc trăiesc să uit nopți petrecute pe gresia rece din baie făcându-mi curaj să tai mai adânc și

cine-s eu să dau lecții de viață unor țânci când toată viața am dat cu piciorul la tot ce am primit în loc să iau și să mă bucur unde să merg acum când știu că nu mai am loc în care să mă

la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă nu i-am zis nici azi tată-mi pare rău dar ai meritat-o n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi cui pe

dorința îmi arde puternic în pântec. în pântec, da, am zis bine, nu în piept. în piept nu mai am nimic, e viața ce curge prin vene și sângele albastru privirea mi-e rece, mi-e cald de mor de

cu moartea pe lângă 1.sunt la un pas depărtare de moarte mi-am dat seama când aproape am pășit spre ea și-am luat-o în brațe în noaptea cu pricina când mintea mi se plimba prin altă parte

13/02/’18 Întuneric. (pauză) (o tăcere luuuungă) Nu vreau să mint. (un oftat prelungit) (un copil care plânge) Capul meu e plin de ceață. Și nici măcar nu plouă. Dar e frig. Și-s în

amintirile sunt importante. am păstrat toate pozele, scrisorile, felicitările, bilețelele, momentele, totul. pierderile de memorie mă înnebunesc. evoluez cu fiecare amintire păstrată mă

trecut de nouă, și de zece poate cine are ceas să-i pese? probabil m-ar înțepa iarba la cum m-am tolănit ca un câine fericit care-a reușit în sfârșit să-și prindă coada, însă e toamnă și

promit c-o să tac din gură. jur. n-o să scot nici cel mai mic sunet. nici când cuțitul îmi va atinge ușor pieptul. nici când mi-l va pătrunde. nici când ochii ăia roșii injectați cu ură și răzbunare

am avut atât de multă dreptate când am spus că-s ușor de înlocuit, dar șocul încă rămâne undeva tot era speranța aia că totuși, poate nu... realitatea e întotdeauna acolo să te izbească de

pereții murdari din camera de cămin, mucegaiul, mirosul de șobolan mort mă trimit adesea în cele mai întunecate încăperi din capul meu unde rătăcesc și ore-n șir/ dacă nu, zile până să

1.nu știu de unde am venit să am unde să mă-ntorc obișnuiam să cred că nu mă vrea nimeni atât de mult am ținut la mine că n-am ratat niciodată ocazia să dau măcar un leu unui om sărac de pe