eu încă-s nervoasă și tu vrei să vorbim.
am draci în mine. urlu. mă zbat. mă dau cu capul de pereți.
te urăsc mai mult decât orice lucru.
te-njur. vrei să vorbim. nu mă lași.
ai draci și tu.
dacă mi-aș fi cunoscut limitele
aș fi rămas acasă,
de fiecare dată
limitele mele se întind
atâta timp cât aerul continuă
să îmi amortizeze plămânul
nu mi-am cunoscut niciodată limitele
nu
a dispărut gustul din tot,
nici măcar conturul nu mai e vizibil.
apa din pahar a prins culoare,
e murdară, gri-verzui;
mă uit la ea și nici nu mă mai mir,
de parcă ar fi cel mai normal lucru
cu asta te las pe mâna sorții,
și soarta ta n-o să mai depindă vreodată de mine.
lacrimile mi-au rămas în gât de luni bune și
probabil,
mă gândesc,
s-au evaporat până să îmi dau
cândva,
de la 7:00 pm până la 7:00 am
trăgeam la măsea;
acum mai mult la plămân.
*
mă duc dincolo de dealuri,
după dealuri;
când ajung
prin rădăcini și nu mă mai mișc.
*
mă satur cu
dacă s-ar năboi o boala peste întreaga omenire
mi-ar fi mai ușor
să fiu singura prin venele căreia curge sânge sănătos
să fiu singura în interiorul căreia
se zbat organe sănătoase
să am
gândul la tine e
ca o bucurie în suflet,
o erupție în inimă,
ca lava fierbinte,
și nu-i de mirare că
ard
fără să mă topesc.
îmi place cum ești solid
și nu urli
când te ating.
mă rupi
gândurile de azi m-au lovit ca un fulger care lasă urme.
din nou, am învățat să iubesc doar oamenii nenorociți.
m-am născut din urlet.
am trăit în urlet. o să trăiesc până o să mor
în
trăiesc să-l fac pe tata mândru
de fetița lui frumoasă
să-l fac să uite că-ncerc să nu-l mai iubesc
trăiesc să uit nopți petrecute
pe gresia rece din baie
făcându-mi curaj să tai mai adânc
și
mă rupe plămânul
ar trebui să nu mai fumez
pentru ce? pentru cine?
mai degrabă o fac pentru mama care ține la mine
eu nu...
eu nu mai
nu mai are rost să depun efort.
cine-s eu să dau lecții de viață unor țânci
când toată viața am dat cu piciorul
la tot ce am primit
în loc să iau și să mă bucur
unde să merg acum
când știu că nu mai am loc în care să mă
la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata
cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă
nu i-am zis nici azi
tată-mi pare rău
dar ai meritat-o
n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi
cui pe
dorința îmi arde puternic în pântec.
în pântec, da, am zis bine, nu în piept.
în piept nu mai am nimic,
e viața ce curge prin vene și sângele albastru
privirea mi-e rece, mi-e cald de mor
de
cu moartea pe lângă
1.sunt la un pas depărtare de moarte
mi-am dat seama când aproape am pășit spre ea
și-am luat-o în brațe
în noaptea cu pricina
când mintea mi se plimba prin altă parte
13/02/’18
Întuneric.
(pauză)
(o tăcere luuuungă)
Nu vreau să mint.
(un oftat prelungit)
(un copil care plânge)
Capul meu e plin de ceață. Și nici măcar nu plouă. Dar e frig. Și-s în
amintirile sunt importante.
am păstrat toate pozele,
scrisorile,
felicitările,
bilețelele,
momentele,
totul.
pierderile de memorie mă înnebunesc.
evoluez cu fiecare amintire păstrată
mă
trecut de nouă, și de zece poate
cine are ceas să-i pese?
probabil m-ar înțepa iarba la cum m-am tolănit
ca un câine fericit
care-a reușit în sfârșit să-și prindă coada,
însă e toamnă
și
promit c-o să tac din gură. jur. n-o să scot nici cel mai mic sunet. nici când cuțitul îmi va atinge ușor pieptul. nici când mi-l va pătrunde. nici când ochii ăia roșii injectați cu ură și răzbunare
am avut atât de multă dreptate
când am spus
că-s ușor de înlocuit,
dar șocul încă rămâne
undeva tot era speranța aia că
totuși, poate nu...
realitatea e întotdeauna acolo să
te izbească de
pereții murdari din camera de cămin,
mucegaiul,
mirosul de șobolan mort
mă trimit adesea
în cele mai întunecate încăperi din
capul meu
unde rătăcesc și ore-n șir/ dacă nu, zile
până să
1.nu știu de unde am venit
să am unde să mă-ntorc
obișnuiam să cred că nu mă vrea nimeni
atât de mult am ținut la mine
că n-am ratat niciodată ocazia să dau
măcar un leu unui om sărac de pe